Magistrații Judecătoirei Dej au dispus măsura arestului preventiv în ceea ce îi privește pe bărbații reținuți în cursul zilei de marți, 13 decembrie, acuzați de furt calificat în formă continuată.
La data de 13 decembrie, în jurul orei 06.00 polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, cu sprijinul jandarmilor au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele a 5 bărbați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Cei în cauză, sunt bănuiți că în perioada 12 iunie a.c. – 8 august a.c., ar fi sustras din depozitul unei societății comerciale, din municipiul Dej, mai mulți paleți cu produse de hârtie în valoare de peste 220.000 de lei.

Cercetările derulate de polițiști au condus la identificarea autorilor, iar la data de 13 decembrie a.c., 4 dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Dej, în vederea dispunerii altor măsuri preventive, instanță care ulterior a și admis propunerea.

Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

 

coral