Autoritatea de Supraveghere Financiară salută adoptarea de către Parlamentul României a Legii privind reducerea impozitului pentru investitorii de pe piața de capital.

Această  nouă lege oferă o perspectivă diferită în ceea ce privește dezvoltarea pieței de capital autohtone, având în vedere că simplifică aspecte de ordin fiscal ce puteau constitui bariere pentru accesul la bursă al populației.

Facilitățile oferite prin intermediul noii legi vor încuraja cu siguranță micii investitori, impozitarea la sursă ducând la o debirocratizare a declarării veniturilor obținute din investițiile pe piața de capital, dar și la o ușurare a poverii fiscale. Mai mult, legea reprezintă un factor care va susține implicarea pe termen lung a investitorilor de retail în tranzacțiile bursiere.

”Prevederile noii legi dedicată pieței de capital vor genera cu siguranță un interes crescut în rândul celor care nu au abordat, până acum, piața de capital și vor transforma bursa într-un instrument și mai atractiv pentru finanțarea companiilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară a contribuit la conturarea acestui nou cadru legal, cu implicații semnificative pentru dezvoltarea pieței de capital pe termen lung. Din aceste considerente, este de remarcat  largul consens în ceea ce privește implicarea în realizarea acestei legi” a declarat domnul Nicu Marcu, Președintele ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv prioritar dezvoltarea pieței de capital românești prin măsuri ce vizează atât actualizarea și îmbunătățirea permanentă a cadrului legislativ, cât și abordarea proceselor de autorizare și supraveghere într-o manieră care să răspundă în mod adecvat provocărilor legate de riscurile emergente.

coral