Doamna Tunde este o persoană absolut onorabilă, asistentă medicală la Spitalul Orășenesc Huedin, care trăiește împreună cu soțul, copiii și socrii în satul clujean Domoșu, comuna Sâncraiu. Dar pentru că între socrul ei și un vecin persistă o dușmănie de peste douăzeci de ani, sâmbăta trecută, aceasta a asistat la un nou atac, al vecinului năbădăios, comis asupra socrului ei. Și, pentru că a filmat scena, agresorul, furios, și-a folosit furca pe post de suliță. Din fericire, a nimerit-o doar într-un deget, altminteri ar fi avut loc o tragedie!

Însoțită de soțul său, femeia în vârstă de 32 de ani așteaptă, la I.M.L.Cluj, să fie invitată în cabinetul de consultații al instituției. Fire deschisă și sinceră, d-na Tunde acceptă încă din prima clipă să-mi relateze împrejurările care au determinat-o să se prezinte, cu degetul rănit, la I.M.L. Cluj.

Începe aceasta, ex-abrupto: 

“Între socrul meu și vecinul de peste gard, pensionar, persistă de peste douăzeci de ani o dușmănie profundă – mai ales din partea vecinului, care nu ezită, atunci când nu există martori, să-l înjure și chiar să-l lovească pe socru, în așa fel încât să nu lase urme. E atât de invaziv și de insistent încât, credeți-mă, deja de ani de zile viața familiei noastre a devenit un coșmar! Ei, bine, sâmbăta trecută, socrul repara un gard când el a apărut, înarmat cu o furcă. După ce a revărsat un potop de vorbe grele asupra lui, a încercat să-l înțepe cu unealta ascuțită, dar s-a oprit când a văzut că filmez întreaga scenă cu telefonul mobil. Apoi, brusc, a înșfăcat furca – de parcă ar fi fost o suliță – și a aruncat-o spre mine, ca să mă străpungă, cu gândul vădit să mă omoare!

Din fericire, pentru că am reușit să mă feresc, mi-a nimerit numai degetul, producându-mi la el o tăietură profundă! Dar n-a fost o problemă prea mare, fiind de profesie cadru medical m-am pansat singură, după care am anunțat poliția”.

Așteptarea sa este curmată de o asistentă, care o poftește în cabinet. D-na Tunde se întoarce, repede, cu un certificat în care legiștii i-au recomandat trei zile de îngrijiri medicale.

Și, în timp ce-și introduce certificatul într-o poșetă, concluzionează:

“Chiar nu doream să se ajungă aici, am sperat ca omul să se gândeasc înainte de a face asemenea gesturi… Dar o să fac plângere penală împotriva lui, nu de alta, dar ca să ne lase odată în pace, măcar din frică față de lege! Nimic nu-mi doresc mai mult, la această oră, decât să se asigure odată integritatea fizică a familiei mele, ca să mă pot duce liniștită la muncă, la spital și, la întoarcere, să-mi găsesc socrul netulburat de către vecin și, de asemenea, fetițele tefere, jucându-se în curte!” 

Acestea fiind spuse, d-na Tunde își ia rămas bun și apoi părăsește, la brațul soțului, instituția medicală clujeană…

 

  coral