Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, 15 ianuarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfășurându-se, pe mai multe sectoare de drum, în condiţii specifice sezonului rece.

De asemenea, din cauza temperaturilor negative înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de marți, 14 ianuarie, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 61 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 22 de utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi se acţiona pe 29 de drumuri judeţene, cu 17 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 105 tone de material antiderapant.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi zona de munte, în cursul zilei de marți, 14 ianuarie , s-a intervenit pe 11 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. La această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 7 drumuri judeţene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 110 tone de material antiderapant.

Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de marți, 14 ianuarie, s-a intervenit pe 6 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 46 de tone de material antiderapant. La această oră, starea drumurilor situate în această zonă nu a impus nicio intervenție specifică activităților de iarnă.

În continuare, se acţionează cu utilaje și cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

coral