Într-o discuţie pe tema ridicării gunoiului de pe raza municipiului Cluj-Napoca, viceprimarul Dan Tarcea a dezvăluit că, în urmă cu două săptămâni, poliţiştii locali au descoperit o rampă de gunoi clandestină în zona Borhanci. 

De pe acel amplasament au fost ridicate nu mai puţin de 51 de tone de materiale de construcţii.

"Am indentificat şi sancţionat personajul. Are probabil ceva firmă care ia molozul de pe şantiere şi în loc să îl ducă la rampa autorizată de gunoi, unde trebuie să plătească, îl aruncă în pădure", a punctat Tarcea.

Acesta mai spune că, în cursul anului 2018,  au fost identificate alte peste 650 de rampe clandestine în pădure, pe teritoriul municipiului.

"Noi avem o mare problemă de educaţie. După aceea să mergem mai departe şi să avem grijă de protecţia mediului".

Poliţia locală va face controale în continuare şi va da amenzi celor care nu respectă legea.

coral