Au început lucrările de salubrizare și reabilitare a clădirii Cinematografului Tineretului.

Echipele de la salubritate au acționat pentru salubrizarea și igienizarea clădirii astfel încât să se poată interveni pentru reabilitare. S-au strâns saci întregi de gunoaie, iar pentru a îndepărta mirosul apăsător, întreaga zonă a fost spălată și igienizată. S-a finalizat curățarea etajului inferior, urmând ca zilele următoare să aibă loc acțiuni similare pentru salubrizarea etajului superior al clădirii.

„Vă reamintim că au fost întocmite actele pentru întăbularea clădirii, iar în prima etapă se intervine pentru refacerea hidroizolației și a fațadei, urmând ca în funcție de fondurile ce vor fi alocate prin buget să se continue lucrările de reabilitare inclusiv a interiorului clădirii. Ne propunem ca în viitorul apropiat să demarăm procedurile de a intra în posesia Cinematografului FoX din zona centrală a orașului, astfel încât să beneficieze de reabilitare și această clădire”, au transmis reprezentanții Primăriei Turda.

coral