Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările ce vizează extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor de fluide medicale, electrice și de ventilare și tratare a aerului în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Avansăm cu investițiile finanțate din fonduri europene prin care ne dorim să contribuim la protejarea vieții și a sănătății persoanelor internate în trei dintre spitalele noastre. În ceea ce privește Spitalul de Recuperare și cel de Pneumoftiziologie, lucrările sunt în plină derulare, acestea urmând să înceapă, în cel mai scurt timp, și la Spitalul de Boli Infecțioase.”

Prin intermediul investiției recent demarate, la nivelul instituției medicale situate pe strada B. P. Hașdeu, nr. 6, vor fi realizate o nouă infrastructură de fluide medicale la subsolul, parterul și etajul corpului C2, o nouă infrastructură electrică pentru corpurile C1 și C2, precum și o nouă infrastructură de ventilare și tratare a aerului pentru etajul 1 al pavilionului II al corpului C2.

Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de Consiliul Județean Cluj și care vizează creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca. Valoarea acestuia este de 11.242.872 lei.

 

coral