News Flash:

Avertismentul unui medic de Terapie Intensivă! În aceste zile se stinge o întreagă generație de bunici

31 Octombrie 2021
1063 Vizualizari | 0 Comentarii
Avertisemnt medic

Situaţia pandemiei de COVID-19 din România este extrem de dificilă. În fiecare zi, la nivel de țară, avem peste 500 de decese. Un medic de Terapie Intensivă scrie un mesaj prin care atrage atenţia că o întreagă generație de bunici dispare odată cu morțile din ultimele zile.

Sunt multe voci din sistemul medical care au făcut apel la autorităţi să ia măsuri mai concise în stoparea pandemiei de COVID-19.

Un medic de la Terapie Intenivă spune că în aceste zile se stinge o întreagă generație de bunici

Într-o postare publicată pe o reţea de socializare, Elena Copaciu, medic de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Matei Balș din Bucureşti consideră că în aceste zile dispare o întreagă generaţie de bunici. Aceştia mor singuri pe paturile de Terapie Intensivă luptându-se pentru o gură de oxigen:

„Numai dacă ați ști! …în zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici! Ei mai întâi! Singuri în pustiul reanimărilor Covid, luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen! Agonia în insuficiență respiratorie e cumplită! Într-o țară care nu are legislație „end of life care”! Pentru că nu avem politicieni capabili să își asume moartea în demnitate a seniorilor noștri! Moartea e subiect tabu în România, deși ne pândește zilnic pe undeva”, spune medicul într-o postare pe Facebook.

Pacienţii reacţionează agresiv la întrebările medicilor

Pe de altă parte, medicul susţine că pacienţii încep să reacţioneze agresiv la întrebările adresate de către medici. Bolnavii de COVID-19 ajung extrem de târziu în unităţile medicale iar acest lucru duce automat la o accentuare a stării precare de sănătate:

„Pacienții devin agresivi dacă îi întrebi dacă sunt sau nu vaccinați, dar ne facem doar datoria unei anamneze medicale complete! La ATI nici nu mai contează dacă sunt sau nu vaccinați! „Regula” e: prezentare tardivă, fibroză pulmonară deja constituită, ivermectină până la toxicitate hepatică, tocilizumab de multe ori prea târziu dat (dacă o fi bun de ceva), aparținători care aleargă disperați după favipiravir (prea puține evidențe și prea mare risc teratogen), remdesivir (evidențe discutabile) sau, iar, tocilizumab (multe reacţii adverse și beneficii incerte), etc”, mai spune Elena Copaciu.

Românii trebuie să prevină o îmbolnăvire cu COVID-19

Ce mai bună cale de a nu contacta virusul este prevenţia. Medicul explică faptul că pacienţii nevaccinaţi speră la un tratament cu anticorpi monoclonali care, la fel a vaccinul, se bazează pe tehnologia ARN:

„Sperați în anticorpii monoclonali- nu sunt panaceu universal și sunt tot mecanism ARN! Nevaccinaților privilegiați tratați precum Donald Trump, nu vă temeți de acest mecanism ARN, ci doar de cel inclus în vaccinuri? Se pare că vom avea și antiviral specific, Molnupiravir, veste extraordinară, dar să vedem analiza organismelor FDA și EMA și să nu uităm că tratamentul cel mai sigur e prevenția”, a adăugat medicul ATI.

Declarațiile veneau în contextul în care la nivel de țară existau recorduri de persoane decedate. Așadar, de exemplu, la morgile din București nu mai existau locuri libere.

Putem să ajungem la o rată de mortalitate de 80% în Terapiile Intensive

Prof. dr. Carmen Dorobăț susţinea în urmă cu o săptămână că rata de mortalitate din Terapiile Intensive ar putea ajunge la 80%. Virusul este unul foarte agresiv iar persoanele nevaccinate suferă cel mai multe din cauza infectării:

„Cifra este de-a dreptul înspăimântătoare (n.r. bilanțul zilnic al morților de COVID-19), chiar și pentru noi care suntem obișnuiți cu dinamica acestei boli. Dacă ar fi să fim extrem de realiști, este urmarea faptului că în terapiile intensive numărul este extrem de mare, iar proporția de decese pe astfel de pacienți, care sunt deosebit de grav, poate ajunge și până la 80%. În continuare ne așteptăm ca numărul de decese să fie mare, având în vedere că avem 1.700 de pacienți în terapie intensivă.”, a declarat Carmen Dorobăț pentru Antena 3.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1203 (s) | 33 queries | Mysql time :0.048563 (s)