Avertisment dur de la Apele Române. Cele mai recente studii realizate de Administrația Națională Apele Române (ANAR) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) arată că România ar urma să fie afectată de o criză a apei în viitorul apropiat.

Potrivit paginii de Facebook a ANAR, schimbările climatice pot avea, în următorii ani, un impact major asupra resurselor de apă din România. Fenomenele extreme, seceta și inundațiile, vor conduce la creșterea temperaturii apelor și variații semnificative în regimul precipitațiilor. Efectele vor fi imediate și grave, iar printre ele se numără: “creșterea frecvenței și amplitudinii inundațiilor, inclusiv a inundațiilor rapide; mărirea în intensitate și durată a secetelor; accentuarea impactului surselor de poluare cu efecte negative directe atât asupra disponibilului apei, cât și asupra calității și biodiversității acvatice. Pe termen lung pot schimba distribuția speciilor acvatice crescând riscul de apariție și dezvoltare a speciilor invasive”, potrivit ANAR.

Reprezentanții ANAR spun că în actualele proiecte ale Planurilor actualizate de Management ale Bazinelor Hidrografice (2021), aflate în dezbatere publică pe site-ul www.rowater.ro, sunt incluse măsuri concrete de atenuare și adaptare la schimbările climatice. Acestea apar în ???????????????????????? ???????? ????????????̦???????????????? ???????? ???????????????????????????????????? ???? ???????????????????????????????????? ????????????????????????????̆???????????????????? ????????????????????????????????????, aferent ???????????????????????????????????????? ????????????̦???????????????????????? ???? ????????????????̂???????????????? ???????????????????????????? ????????????????????????????̆???????????????? ???????????????????????????????????? ????????????????-????????????????, aflată în prezent în curs de actualizare.

Problema schimbărilor climatice reprezintă subiectul central al celei de a 26-a Conferințe a Părților (COP26) la Convenția Națiunilor Unite care are loc la Glasgow, în Marea Britanie, în perioada 31 octombrie-12 noiembrie. La finalul evenimentului, se va semna un document care va include și contribuțiile financiare de la nivel național pe care Părțile le vor angaja pentru combaterea acestor fenomene.

 

coral