Românii se pot înscrie de luni în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor pentru laptopuri și tablete.

Persoanele care doresc să-și achiziționeze un laptop sau o tabletă prin Programul Rabla pentru Electrocasnice o pot face începând de luni, 12 decembrie, ora 10.00.

„Începând de luni, 12 decembrie 2022, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor pentru laptopuri şi tablete”, spun cei de la AFM.

Bugetul acestei faze este 10 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 12 decembrie 2022, ora 10:00 – 16 decembrie 2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului.

În a doua etapă se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

500 de lei pentru laptopuri;

300 de lei pentru tablete.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de cinci zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După finalizarea etapei sau după epuizarea bugetului, va avea loc şedinţa Comitetului de Avizare prin care vor fi validate voucherele rezervate.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. coral