Un bistrițean, care locuiește de câțiva ani în comuna Florești din județul Cluj, a fost trimis în judecată luna trecută pentru viol în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată, corupere sexuală a minorilor în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului. Și-a drogat și violat propriul copil, iar pe celălalt l-a pus să asiste la grozăvii. Este vorba despre Lucian Gelu Rebrean, care este cunoscut printre bistrițeni drept țepar, după ce în urmă cu circa 9 ani a înșelat mai multe persoane cărora le-a promis că le asigură contracte pentru munca în străinătate.

Lucian Gelu Rebrean are se pare înclinații spre comiterea de infracțiuni și dovedește că nu îi pasă de viața altor persoane. Ultimele sale fapte întăresc și mai mult această presupunere, în condițiile în care nu i-a păsat că este vorba despre proprii copii. A călcat pur și simplu “cu bocancii” peste sufletele lor, distrugându-le, doar ca să îi fie al lui fericit. I-a drogat, i-a abuzat sexual, i-a filmat în timpul actelor sexuale, după care a distribuit filmulețele unor alți dezaxați ca și el.

Ai noștri investigatori habar nu aveau! Au trebuit să vină americanii să le bage sub nas cazul

Noroc că a fost descoperit! Nu de ai noștri anchetatori, ci de FBI, care, i-au sesizat pe cei de la Combaterea Criminalității Organizate din cadrul Poliției Române, care la rândul lor i-au sesizat “din oficiu” pe cei de la DIICOT.

În aprilie, Rebrean a fost arestat preventiv. La acea vreme, DIICOT comunica faptul următoarele:

“La data de 23.03.2020 a fost înregistrată la DIICOT – Structura Centrală o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul D.C.C.O. – S.C.C.I., din conținutul căreia rezultă că, acestea au fost sesizate de către FBI cu privire la faptul că, în urma unor investigații desfășurate de către agenți din cadrul FBI pe o rețea de socializare, a fost identificat un utilizator care a transmis prin intermediul rețelei, atât pe diferite grupuri publice cât și în cadrul unor conversații private, mai multe fișiere, dintre care unele reprezentând materiale pornografice cu minori, în care apare o persoană majoră de sex masculin alături de doi minori.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, în perioada februarie – martie 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut în mod repetat acte sexuale orale cu fiul său minor, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, producând și distribuind, în mod repetat, prin intermediul unei aplicații informatice, materiale pornografice cu acesta.
La data de 07.04.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO – Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate 2 telefoane mobile, o tabletă, un stick de memorie, un HDD, un DVD și două casete video”.

Ororile unui dezaxat asupra propriilor copii

Câteva luni mai târziu, mai precis la finele lunii iulie, procurorii DIICOT anunțau, într-un comunicat, că au dispus trimiterea în judecată a lui Lucian Gelu Rebrean, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată, corupere sexuală a minorilor în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului.

Conform documentului, postat pe site-ul DIICOT pe data de 28 iulie și mai apoi șters (noroc că mai rămân urme pe internet), Rebrean avea metehne de felul acesta de câțiva ani buni. În prima fază, el a procurat materiale pornografice cu minori. Pe parcursul a 6 ani a adunat câteva sute.

“Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, în perioada 24.10.2014 – 01.04.2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul R.L.G. a procurat în mod repetat materiale pornografice cu minori de pe internet, prin intermediul unor aplicații de filesharing, pe care ulterior le-a stocat în conținutul unui hard-disk, cu ocazia percheziției informatice fiind identificate 479 fișiere de tip imagine și 82 fişiere de tip înregistrare video-audio, care constituie materiale pornografice cu minori”, au arătat procurorii DIICOT.

Anul acesta, sau măcar atât au putut proba procurorii, și-a îndreptat poftele asupra propriilor copii, în vârstă de doar 6, respectiv 7 ani. Ceea ce procurorii arată în actul de sesizare, indică faptul că cei doi băieți au trecut prin momente groaznice din cauza abuzurilor tatălui lor, care vor lăsa urme adânci în psihicul lor.

“În perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul R.L.G. a utilizat o aplicație de mesagerie online, prin intermediul căreia a transmis, în mod periodic, către alți utilizatori, în cadrul unor discuții private cât și în cadrul unor grupuri din care făcea parte, mai multe fișiere de tip foto și video, reprezentând materiale pornografice cu o persoană vătămată minoră, fiul inculpatului, în vârstă de 6 ani. În schimbul acestor fișiere, inculpatul a primit, la rândul lui, alte materiale pornografice cu minori.

În aceeași perioadă, pe fondul consumului de substanțe psihoactive, inculpatul a întreținut în mod repetat acte sexuale orale cu fiul său, de cele mai multe ori, în prezența celuilalt fiu minor, în vârstă de 7 ani.

De asemenea, în urma vizualizării fișierelor foto și audio-video, identificate cu prilejul percheziției informatice, precum și a celor transmise de către FBI, s-a mai reținut faptul că inculpatul s-a masturbat în mod repetat în prezența celor doi minori, a ejaculat pe fața și în gura persoanei vătămate minore, în vârstă de 6 ani, a urinat în gura acesteia, pe fața și în mâinile sale, a urinat în mâncarea celor doi minori, i-a oferit părții vătămate minore, în vârstă de 6 ani, bucăți de ciocolată, după ce, în prealabil punea spermă și/sau urina pe ele și le-a administrat celor doi minori substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, ar arătat procurorii DIICOT, în comunicat.

Rebrean are patru copii, toți băieți, doi fiind dintr-o căsătorie anterioară și care sunt sub tutela exclusivă a fostei soții.

Dosarul în care este inculpat bistrițeanul de către procurorii DIICOT a ajuns pe rolul Tribunalului Cluj, în prima etapă intrând pe cameră preliminară. Totodată, magistrații clujeni au menținut măsura arestului preventiv aplicată acestuia încă din luna martie și prelungită la fiecare 30 de zile.

În Bistrița, cunoscut drept țepar

Lucian Gelu Rebrean nu este pentru prima dată implicat într-un scandal. E drept nu de o astfel de amploare și gravitate. În 2011, bărbatul a fost la un pas să fie linșat de niște bistrițeni pe care i-a înșelat promițându-le locuri de muncă în străinătate, pentru care oamenii au scos niște bani din buzunare – mulți la vremea aceea.

Rebrean deținea la acel moment, împreună cu soția sa Mariana, o firmă – Kronos Holding SRL, care își avea sediul pe strada Ursului din Bistrița, în fostul sediu al Institutului de Proiectări, acum clădire privată, în care își au sediul mai multe SRL-uri din municipiu.

Bărbatul le-a promis câtorva sute de persoane că le trimite la muncă în străinătate. Dar, nu a fost nici pe departe așa. După ce au achitat o sumă de 190 de lei, oamenii au încercat zadarnic să ia legatura cu cei care le eliberaseră chitanțele. Asta, în condițiile în care, termenele stabilite pentru plecarea în Spania, Olanda, Italia sau Irlanda trecuseră de multă vreme.

O parte dintre bistrițenii care s-au trezit cu banii dați, dar fără locurile de muncă promise în străinătate, au încercat să ia legătura cu Rebrean, mai întâi telefonic. Degeaba însă, acesta nu mai răspundea la apeluri. L-au căutat apoi la sediul firmei de pe Ursului. Și acolo, tot degeaba, biroul era închis, iar sigla de pe ușă dispăruse și ea. Rebrean intrase parcă în pământ.

Printre păgubiți s-au numărat atunci și soții Prodan Cristian și Emanuela din Figa, care și-au strâns bruma de bani pe care o aveau și au achitat împreună 380 de lei, sumă măricică pentru acea vreme, când salariul minim pe economie era de 670 lei, adică dublu din cât dăduseră ei lui Rebrean. Li s-a promis, ca tuturor de altfel, locuri de munca în Spania, cazare, masa și, evident, transport gratuit, plus salarii de peste 1.000 de euro pe lună.

,,Nu mai am bani nici de benzină să vin toată ziua în Bistrița ca să îi găsesc pe acești nemernici. Și-au bătut joc de noi! Nu ne răspund nici măcar la telefon. Credeam că vom avea un loc de munca în Spania, așa cum ne-au promis”, povesteau cei doi soți din Figa.

Macavei Ioan, din Livezile se și vedea constructor pe unul din șantierele iberice. Și el s-a trezit repede din reverie, când data la care trebuia să plece spre Spania se apropia și nimeni nu l-a mai contactat. Acesta spunea la acea vreme că i s-a promis un salariu de 1.100 de euro.

O altă femeie spera să ajungă în Grecia: ,,Măcar de ajungeam să văd Grecia. Acolo mi-au promis loc de muncă. Chiar dacă nu aveam de lucru și veneam înapoi cu mâinile goale. Cum au reușit oare să ne prostească așa?”.

Oamenii au depus plângeri la poliție, însă de atunci nu s-a mai auzit nimic de soarta dosarului.

Sursa: Gazeta de Cluj coral