Călin Cristian Mișan, bărbatul din Mănăștur care și-a omorât mama în somn, a fost arestat pentru 30 de zile. 

Mișan și-a atacat mama, în noaptea de duminică spre luni, cu un cuțit. Femeia dormea în camera ei, iar fiul acesteia a intrat cu un cuțit și a înjunghiat-o. 

Procurorii de pe lângă Tribunalul Cluj precizează că, în jurul orei 1.00, Călin Cristian Mișan a intrat în camera mamei sale și i-a aplicat lovituri de cuțit în piept și în zona capului, iar apoi s-a dus în camera unde era fratele lui, care dormea, și a încercat să îl omoare și pe acesta. Cea de-a doua tentativă de omor a eșuat, pentru că fratele ucigașului s-a trezit și a reușit să fugă în camera unde era moară mama lui.

Călin Cristian Mișan a spart geamul camerei cu pumnul, iar zgomotul a trezit-o pe concubina agresorului, moment în care s-a calmat și a început să strige că fratele lui s-a baricadat în cameră, unde a omorât-o pe mama lor. Ultimul a reușit să iasă din cameră și să se închidă în propria încăpere, unde a fost atacat în primă fază cu cuțitul. 

Culmea, tot Călin Cristian Mișan a fost cel care a sunat la 112 și a chemat poliția în încercarea de a dea vina pe fratele lui, dar concubina și toate probele l-au dat de gol.

Când a ajuns poliția pe strada Ion Meșter, Călin Cristian Mișan era plin de sângele mamei lui, iar fratele acestuia era baricadat în camera sa.

Din câte se pare, Călin Cristian Mișan este cel care a moștenit apartamentul pentru că avea grijă de mama lui, în timp ce fratele lui fusese plecat de acasă, dar s-a întors. În familie era o stare permanentă de conflict, pe fondul consumului de alcool.

Mișan poate contesta măsura arestării preventive. El este acuzat de omor și tentativă de omor.

coral