Laptele are multiple beneficii pentru sănătate. El conține nutrienți, proteine vegetale, minerale cum e calciul, precum și vitaminele A, B2, B12 și D. . Află de la nutriționiști ce se întâmplă în organism dacă bei lapte zilnic.
Laptele este și o soluție mai bună decât alte lichide, dacă vrei să reduci caloriile. O cană de lapte integral are în jur de 150 de calorii, 8 grame de proteine și 8 grame de grăsime (din care 4 grame de grăsimi saturate).
Dacă încerci să reduci din gramele de grăsimi, ai putea opta pentru o cană de lapte fără grăsimi. Laptele degresat te scapă de 66 de calorii, dar furnizează aceeași cantitate de proteine, vitamine și minerale.
Dacă încerci să scazi valoarea colesterolului, fără un tratament medicamentos, ai putea consuma doar spuma laptelui și să stai deoparte de grăsimile saturate din acesta.
Asociația Americană a Inimii sugerează limitarea aportului de grăsimi saturate la aproximativ 12 grame zilnic, dacă vrei să reduci colesterolul.
Ce se întâmplă în organism, dacă bei zilnic lapte
Într-un studiu din 2018, publicat în European Journal of Clinical Nutrition, toți participanții au băut zilnic aproximativ 500 grame de lapte integral sau degresat, timp de 3 săptămâni.
Ulterior, au evitat orice alt tip de lapte, alte 3 săptămâni. Când persoanele implicate în studiu au băut lapte integral, nivelul lor de HDL (colesterol „bun”) a crescut.
Nici laptele degresat și nici cel integral nu au crescut valoarea colesterolului total și a LDL. Altfel spus, să bei lapte zilnic poate fi sănătos dacă încerci să ai grijă de valoarea colesterolului.
Efectele laptelui asupra sănătății
Laptele integral cu conținut scăzut de grăsimi sau lapte degresat are și alte beneficii pentru sănătate, conform unei analize din 2020.
Deși laptele cu conținut mare de grăsimi poate crește riscul de accident vascular cerebral, a bea mai mult lapte este asociat cu un risc mai scăzut de accident vascular cerebral, boli cardiovasculare și hipertensiune arterială.
Cu cât bei mai mult lapte sărac în grăsimi, cu atât este mai puțin probabil să faci cancer colorectal.
De asemenea, laptele poate reduce și riscul de diabet de tip 2. Fiecare pahar de 200 ml de lapte băut zilnic poate scădea riscul sindromul metabolic cu 13% și pe cel al obezității cu 16%. De asemenea, laptele reduce riscul de osteoporoză cu 40%.
Potrivit Eatingwell, laptele abundă în calciu și vitamina D, doi nutrienți vitali pentru sănătatea oaselor. Fiind o sursă remarcabilă a ambilor nutrienți, medicii recomandă să păstrezi laptele în dieta ta toată viața, pentru a susține sănătatea osoasă.
Un studiu din 2020 arată că lactatele degresate, fermentate și caimacul sunt asociate cu o stimulare a sănătății cerebrale. Profilul nutrițional al laptelui îl ajută să ne mențină perspicacitatea minții pe măsură ce îmbătrânim.
Riscurile consumului excesiv de lapte
Există, însă, și unele riscuri când vine vorba de consumul de lapte, mai ales în exces. Acesta poate crește riscul de cancer la prostată, cancer gastric și un tip de limfom. Deși laptele integral poate scădea riscul de boală Alzheimer, este asociat cu o creștere a riscului de boală Parkinson.
Mai mult, prea mult lapte dat copiilor foarte mici poate crește riscul de anemie. Totodată, a bea mai mult lapte poate fi asociat cu prezența acneei, însă nu pare să existe o legătură între lapte și endometrioză sau problemele dentale, scrie site-ul catine.ro.