Tânărul care şi-a ucis colegul de muncă, iar apoi a sunat la numărul de urgenţă 112 ca să se predea, a fost arestat preventiv. Anchetatorii susţin că victima a fost înjunghiată de mai multe ori, iar loviturile au atins organe vitale.
Din informaţiile făcute publice de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, crima a fost comisă în noaptea de marţi spre miercuri în jurul orei 2,00 noaptea, când cei doi s-ar fi certat pe o datorie de 60 lei pe care tânărul o avea să i-o achite victimei.  

„Pe fondul unui conflict spontan, întrucât era agresat verbal şi fizic de către victimă, inculpatul a luat un cuţit, cu care a înjunghiat-o de trei ori", susţin anchetatorii.    Victima, un bărbat în vârstă de 52 ani, a fost înjunghiată în zona abdominală, iar loviturile au atins organe vitale, cum sunt stomacul şi pancreasul, dar şi artera aortă, declanşând o hemoragie internă care i-au provocat decesul.   

„După săvârşirea faptei, autorul a anunţat organele de poliţie", se precizează în comunicatul procurorilor.   

Autorul crimei, Paul Bogdan Crâşmăreanu, un tânăr de 27 ani din Iaşi, a fost ridicat de la locul faptei şi reţinut, miercuri, pentru 24 de ore.    Tribunalul Bihor a decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile. Potrivit soluţiei publicate pe scurt pe portalul instanţei, Crâşmăreanu a solicitat să fie lăsat în arest la domiciliu ori să fie plasat sub control judiciar, cerere care a fost respinsă.   

coral