România are două echipe în grupele Conference League, pe FCSB și pe CFR Cluj. Țara noastră a pornit la drum cu patru formații în sezonul 2022-2023 al cupelor europene, însă Sepsi Sf. Gheorghe a fost eliminată în turul 3 preliminar, iar Universitatea Craiova în Play-off-ul Conference League. Țara noastră nu a mai avut de șase ani două echipe calificate în faza grupelor competițiilor continentale.

Putem spera la o îmbunătățire a coeficientului UEFA. În același timp, pariorii români vor avea o motivație în plus să mizeze pe a treia competiție intercluburi, putând să vadă statusul biletelor în secțiunile speciale de pe site-urile agențiilor. Operațiunea este simplă și rapidă, așa cum se poate vedea din verificare bilet Casa Pariurilor.

CFR Cluj a pornit din Liga Campionilor

Campioana CFR Cluj a început parcursul european în turul I preliminar al Ligii Campionilor. Echipa antrenată de Dan Petrescu a întâlnit-o pe Pyunik Erevan (Armenia), de care ar fi trebuit să treacă, potrivit diferenței de valoare de pe hârtie. Totuși, după 0-0 în deplasare, a urmat o nouă remiză în România (1-1 după 90 de minute și 2-2 după 120 de minute), iar armenii s-au calificat după loviturile de departajare. Pe „Dr. Constantin Rădulescu”, Pyunik a egalat în două rânduri, în minutele 89 și 119, adică cu un minut înaintea finalului meciului și înaintea finalului reprizelor de prelungiri.

Retrogradați în Conference League, „ceferiștii” le-au eliminat succesiv pe Inter Ecalades din Andorra (3-0 acasă și 1-1 în deplasare), Șahtior Soligorsk din Belarus (0-0 în deplasare și 1-0 acasă) și NK Maribor din Slovenia (0-0 în deplasare și 1-0 acasă).

Așadar, clujenii au trei victorii și cinci egaluri în actualul sezon al cupelor europene. Doar contra celor din Andorra au marcat mai mult de un gol în timpul „regulamentar”, celelalte succese fiind înregistrate în „stilul Petrescu”. Golul calificării în grupe, contra lui NK Maribor, a fost marcat în minutul 90!

Risto Radunovic, fotbalistul cu sânge rece

Meciurile decisive pentru FCSB au prezentat o „supradoză” de dramatism. Echipa antrenată mai întâi de Toni Petrea, apoi de Nicolae Dică a pornit la drum din turul al 2-lea preliminar în Conference League.

Prima „victimă” a fost Saburtalo din Georgia. După 0-1 în deplasare (rezultat care a determinat demiterea lui Petrea), FCSB a câștigat cu 4-2 pe Arena Națională. A fost 2-0 în minutul 55, 2-2 în minutul 78, apoi Risto Radunovic a stabilit scorul final în minutul 87, din penalty.

Nu au fost mari emoții cu Dunajska Streda din Slovacia (1-0 în deplasare și acasă), dar pulsul fanilor a ajuns la cote maxime în Play-off. Vicecampioana a dominat-o categoric pe Viking (Norvegia) pe „Arena Națională”, dar a fost învinsă (1-2). În retur, Edjouma a deschis scorul încă din minutul 3. Norvegienii au egalat din penalty, Cordea a făcut 2-1 în repriza secundă, iar la ultima fază a timpului regulamentar, când toată lumea era împăcată cu ideea prelungirilor, Florin Coman a fost faultat în careu. Același Risto Radunovic a pus mingea pe punctul cu var și a marcat „cu sânge rece”: 3-1.

Au fost patru victorii și două înfrângeri pentru „roș-albaștrii” în preliminariile celei de-a treia competiții europene intercluburi.

Universitatea Craiova a fost eliminată la loviturile de departajare

Am fi putut avea trei echipe în grupele Conference League, însă Universitatea Craiova a pierdut dramatic dubla confruntare cu Hapoel Beer Sheva, din Play-off.

Până în această fază, oltenii rezolvaseră calificările pe teren propriu. Au dat mai întâi piept cu Vllaznia din Albania. După 1-1 în deplasare, „alb-albaștrii” au învins cu 3-0 acasă și au avansat în turul 3 preliminar, unde au fost învinși într-un prim meci de Zorya Lugansk (Ucraina). Au întors scorul general printr-o victorie cu 3-0 pe „Ion Oblemenco”, aceasta fiind prima partidă cu Mirel Rădoi pe banca tehnică.

Universitatea a dominat prima repriză a meciului tur cu Hapoel Beer Sheva (Israel), de la Severin. Paul Papp a fost eliminat în timpul pauzei, dar oltenii au obținut un egal, 1-1. A fost 0-0 în Israel după 90 de minute. Echipa românească a deschis scorul în minutul 105 prin Roguljic, însă gazdele au egalat un minut mai târziu și s-au calificat după loviturile de departajare.

Două victorii, trei egaluri și o înfrângere a fost bilanțul Universității Craiova în Conference League.

Sepsi, nicio șansă în fața lui Djurgardens

Sepsi Sf. Gheorghe a eliminat-o pe Olimpija Ljubljana (Slovenia) în turul 2 preliminar al Conference League. Primul meci s-a jucat la Sf. Gheorghe, unde oaspeții au deschis scorul. Până la urmă, elevii lui Cristiano Bergodi au învins cu 3-1. În Slovenia, Olimpija a câștigat cu 2-0 și s-a ajuns la loviturile de departajare, unde Sepsi a fost mai inspirată.

Drumul covăsnenilor s-a terminat în turul următor, după două înfrângeri identice în fața suedezilor de la Djurgardens, 1-3 acasă și 1-3 în deplasare.

Cu o victorie și trei înfrângeri, echipa din Sf. Gheorghe se poate declara mulțumită că a trecut de un tur.

Așadar, în total, echipele românești au înregistrat 10 victorii, 8 egaluri și 4 înfrângeri în preliminariile cupelor europene. Bilanțul este bun, dacă ne raportăm la regresul fotbalului din țara noastră, iar cele două calificări în faza grupelor pot reprezenta semnalul renașterii. coral