Un bărbat de 35 de ani din comuna bistriţeană Salva s-a ales cu dosar penal după ce a trasat din proprie iniţiativă o trecere de pietoni pe Drumul Naţional 17C.

Anunțul a fost făcut într-un buletin de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres. Poliţiştii au fost sesizaţi, vineri, 7 octombrie, despre apariţia marcajelor pe carosabil şi au început verificările.

Precizările IPJ Bistrița-Năsăud în urma trasării trecerii de pietoni pe un drum național

„În fapt, pe Drumul Naţional 17 C, pe raza localităţii Salva, ar fi fost trasate pe carosabil, fără autorizare, mai multe linii albe, asemănătoare marcajului de trecere pentru pietoni, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic. Bănuit de comiterea faptelor este un localnic, în vârstă de 35 de ani”, potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud continuă cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul comiterii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

 

coral