Primarul Emil Boc a declarat că situația epidemiologică din ultimele zile arată un trend de scădere a numărului de cazuri de coronavirus la nivelul municipiului Cluj-Napoca. Rata de infecție a ajuns miercuri la 7,33 cazuri COVID la mia de locuitori, în Cluj-Napoca.

„Rata de infectare scade ușor, dar sigur la Cluj-Napoca. Am avut vârful acela de 9,04 cazuri la mia de locuitori, la un moment dat, am scăzut ieri până la 7,33 pe municipiul Cluj-Napoca, pe județ este și mai mică, ceea ce indică o direcție care ne arată că avem situația sub control în continuare și că decizia locală de a testa foarte mult și-a arătat eficiența, fără a fi nevoiți să intrăm în carantină, pentru că aici a fost cheia. Nu am intrat în carantină din două motive mari. În primul rând, datorită sistemului medical performant de la Cluj și aici se văd investițiile de-a lungul timpului. Se vede rezistența sistemului medical clujean, a dotării, a capacității și a dedicării personalului medical. În al doilea rând, este capacitatea mare de testare, acea medie de 2.700 – 3.000 de teste pe zi, cu mult peste alte județe. Aceste două lucruri au făcut diferență și spre deosebire de alte orașe, nu am intrat în carantină. Prin asta am salvat și locurile de muncă din oraș și am protejat cetățenii”, a declarat Emil Boc, la un post local de radio.

coral