Emil Boc, a revenit din nou asupra ideii de reorganizare administrativ-teritorială a țării. Acesta a amintit faptul că, în 2011, când încă era premier al României, proiectul era gata de a fi pus în funcțiune.

„În 2011, am reușit să concep un proiect cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială țării, cu respectarea Constituției, cu respectarea regulilor europene, cetățeanul nu avea de făcut nici un pas în plus sau în minus față de ce avea acum. Aveam în gând  revenirea la ce erau marile regiuni istorice pe care le cunoaștem noi din istoria țării. Erau 10 mari regiuni, plus încă câteva județe importante.

Acesta era proiectul pe care l-am discutat atunci cu președintele Traian Băsescu. Ne pregăteam să mergem mai departe, să ne asumăm răspunderea, dar a venit acea criză politică din ianuarie.” a povestit Emil Boc.

Primarul orașului și fostul premier al României a insistat asupra importanței pe care ar avea-o o astfel de schimbare pentru noi.

„Suntem singura țară europeană care nu a făcut încă reforma administrativ-teritorială. Noi încă ne conducem după modelul lui Ceaușescu. Nu se poate face capitalism cu legi socialiste. Regionalizarea dă putere regiunilor. Una e să ai un avion cu un motor și alta este să ai unul cu cel puțin patru motoare. Asta înseamnă acest proces. Ai putea avea filtre regionale și motoare de dezvoltare. Ai avea șansa să renaști administrativ în țară!” a mai adăugat Emil Boc.

coral