Kaufland anunta ca plateste 69 de milioane lei, in avans cu trei luni, impozitele la bugetul statului si bugetele locale, pentru a sprijini eforturile de echilibrare a economiei in aceasta perioada.

Potrivit unui comunicat al retailerului transmis miercuri AGERPRES, suma reprezinta taxele aferente anului 2020 si impozitul pe profit pentru trimestrul intai al anului financiar (martie – mai).

Astfel, suma este platita in doua transe, respectiv: taxe locale in valoare de aproximativ 31 milioane lei – platita pe 25 martie 2020, mai devreme cu aproximativ trei luni fata de termenul limita de 30 iunie 2020; impozit pe profit aferent trimestrului I din anul financiar in curs (martie – mai), in valoare de aproximativ 38 milioane lei, in aceasta saptamana, tot cu aproximativ trei luni fata de termenul limita 25 iunie 2020.

„Intelegem nevoia de a actiona urgent si ne reorganizam prioritatile, cu un salt extraordinar pe care il facem acum, pentru a fi alaturi de economia Romaniei, in lupta cu fenomenul care a pus stapanire pe o lume intreaga. Vom suporta aceasta perioada dificila alaturi de stat, la randul nostru, pentru ca este esential acum sa fim solidari. Sa fim impreuna conteaza acum mai mult ca oricand”, sustine Marco HoŸl, CEO Kaufland Romania.

Kaufland se afla printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine in opt tari, 132.000 de angajati si o retea de 127 de magazine, in Romania.

In 2019, Kaufland Romania a primit, pentru a treia oara, certificarea Best Buy Award, care atesta ca este lantul de magazine cu cel mai bun raport calitate – pret de pe piata locala, precum si distinctia „Customers’ Friend” pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienti, acordata de Institutul international ICERTIAS, in urma unei analize de piata.

Retailerul mentioneaza ca angajeaza persoane cu dizabilitati la nivel national, iar cei interesati pot aplica online, pe site-ul companiei.

coral