Buget de stat 2021. Ministrul de Finanţe Florin Cîtu a anunţat că în prezent lucrează la proiectul de buget de stat pentru 2021 şi că pregăteşte tăieri.

„Lucrez la bugetul pentru 2021 și exact ca în 2020 voi propune economii REALE la bugetul de stat prin:
– tăierea cu un procent SEMNIFICATIV a subvenției pentru partidele politice și în 2021. În 2020, deși an electoral, am tăiat subvenția pentru partidele politice cu 30%”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Liderul PNL a avut şi un atac la adresa preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, căruia i-a transmis că economiile la buget nu se fac prin”pseudo-demisii din Parlamentul României.

„Marcel Ciolacu, așa se fac economii substanțiale la bugetul pentru anul viitor. Nu prin pseudo-demisii din Parlamentul României”, a scris Florin Cîţu.

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu susține că va demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensia specială cuvenită doar parlamentarilor care au mandate întregi.

„Cât contribui, atât primeşti – este singurul principiu corect care trebuie să stea la baza pensiei. Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială! La fel am făcut şi acum patru ani, la fel voi face şi acum. Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puţin un mandat întreg de parlamentar. În mandatul meu, PSD a asumat o direcţie clară în ceea ce priveşte această nedreptate crasă la adresa milioanelor de pensionari care au pensii pe baza contributivităţii. Am iniţiat şi am votat legea prin care toate pensiile speciale care depăşesc 7 mii de lei sunt impozitate cu 85%. Nu este suficient, dar este singura varianta constituţională în acest moment”, a scris Marcel Ciolacu luni pe Facebook.

Buget de stat 2021. Florin Cîţu anunţă că salariile bugetarilor nu vor fi tăiate

Florin Cîţu anunţă că salariile bugetarilor nu vor fi tăiate, iar programul de lucru nu va fi redus. Ministrul Finanţelor a explicat că „astfel de măsuri accentuează criza economică”.

„Opinia noastră a fost foarte clară, la începutul anului. Am anunţat că, într-un an cu criză economică, în care economia are o contracţie de 4,2 la sută, o criză economică provocată de o criză de sănătate, am reuşit să avem încasări la bugetul de stat, mai mari decât în 2019, când economia creştea cu peste 4 la sută şi după ce am eliminat taxele. Nu luăm astfel de măsuri, din contră. S-a demonstrat şi în 2008 – 2009 că astfel de măsuri accentuează criza economică şi efectele revenirii se amână pe o perioadă mai lungă”, a explicat Florin Cîţu, conform News.ro.

Declaraţia lui Florin Cîţu vine după ce economistul-şef al BNR a sugerat că Guvernul ar trebui să reducă salariile bugetarilor şi să diminueze programul de lucru la patru zile pe săptămână. coral