News Flash:

Bugetul educației a crescut în județul Cluj cu 3,5 milioane de euro în urma acțiunilor ”Școli curate”

6 Iulie 2021
337 Vizualizari | 0 Comentarii
buget scoli cluj

Societatea Academică din România (SAR) a lansat, cu ocazia finalizării anului școlar, Raportul național ”Școli curate 2020-2021. Concluzii și recomandări”, realizat în urma inițiativei privind creșterea gradului de bună guvernare în școli și licee.

Echipa locală din județul Cluj a analizat modul în care acționează autoritățile publice de la nivelul județului, comparând situația dinainte și după implementarea proiectului ”Școli curate”, principalele rezultate ale activității fiind următoarele:

-în anul 2020, 58 din 82 autorități publice locale nu respectau legislația cu privire la bursele elevilor (70,73%). În anul 2021, numărul localităților care acordă burse a sărit de dublul numărului analizat în 2021: 59 de administrații publice locale acordă astăzi burse elevilor (71,95), așa cum prevede Legea educației;

-27 primării au majorat bugetul destinat investițiilor în 2021, față de anul 2020 (reprezentând 32,92% din totalul numărului de unități administrative-teritoriale);

-per total, suma fondurilor destinate investițiilor în școli la nivelul județului a crescut în 2021, raportat la 2020, de la 110.636.896 lei la 127.803.787 lei. Aceasta reprezintă o creștere procentuală de 15,51%, în cifre absolute 17.166.891 lei (peste 3,5 milioane de euro).

Buna guvernare

”Școli curate” a urmărit, în ultimele 18 luni, îmbunătățirea gradului de finanțare și bună guvernare a educației în cinci județe de intervenție: Bacău, Cluj, Mureș, Timiș și Vâlcea.

În mod concret, prin Școli curate, Societatea Academică din România și-a propus creșterea numărului de administrații locale care respectă dreptul elevilor la burse școlare (prevăzut de art. 82 din Legea educației naționale), precum și creșterea sumei globale pe care unitățile administrativ-teritoriale din cele cinci județe o alocă pentru finanțarea investițiilor în școli și a cheltuielilor cu reparații capitale/ consolidări (obligație prevăzută de art. 105 alin. (2) din Legea Educației).

Premiu pentru SAR

Societatea Academică din România a fost premiată de către Centrul de Resurse pentru Participare Publică, pentru rezultatele obținute în proiectul Școli curate.

La nivelul județului Cluj, ambasadorii ”Școli curate” – Delia Dobrovăț, Mihnea Toma-Morar, Adriana Zehan, Gloria Graur, Alexandra Halmaghi, coordonați de către Tobias Pasăre, s-au implicat în vederea responsabilizării primăriilor pentru a aloca fonduri suplimentare pentru sectorul educațional.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

buget educatie cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1073 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030207 (s)