Primăria Cluj-Napoca investește 10 milioane de euro, din bani europeni, pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente. În zonă vor exista stații de încărcare pentru bicicletele, trotinetele și mașinile electrice și va fi realizată o parcare pentru peste o sută de biciclete.

De asemenea, va fi instalat și un sistem de iluminat LED și mobilier urban modern, iar autoritățile vor să planteze peste 250 de arbori.

Într-o intervenție în cadrul emisiunii “România inteligentă”, primarul Emil Boc a anunțat că termenul de finalizare a acestui proiect este iunie 2023.

“Iunie 2023 este termenul de finalizare. Aveţi dreptate, la început oamenii sunt nemulţumiţi. Evident, nu sunt încântaţi că au anumite restricţii în acea zonă, dar după ce se finalizează, se schimbă totul.

Avem deja câteva precedente, pentru că prima stradă smart din România a fost făcută la Cluj, strada Molnar Piuariu, unde oamenii au văzut că o stradă aglomerată, îmbâcsită cu mașini, unde pur și simplu nu avea niciun fel de calitate a vieții, astăzi este o arie pietonală, cu arbori, wifi peste tot, ai prinză de încărcare pentru telefon, ai stație de încărcare pentru mașini electrice, pentru trotinete, pentru biciclete, ai iluminat cu LED, ai o arie care a schimbat complet calitatea vieții și poți să te simți ca și într-un oraș european, la tine acasă.

Deci, cu alte cuvinte, Europa, pentru că cu bani europeni am făcut acele la investiții. La fel și pe Kogălniceanu, tot resurse europene am atra. Este de arătat că Europa este prezentă nu numai la Bruxelles sau la Paris, este și la Cluj, și la București și poate fi în orice parte a României”, a transmis primarul.

Proiectul de modernizare a fost întocmit de societatea Mossfern Arhitectură, care a câștigat în 2018 un concurs de soluții. Pentru străzile în cauză există încă din 27 mai 2020 autorizaţie de construire. Durata de execuție stabilită este de cel mult 24 de luni.

Zona studiată are o suprafaţă de 26.026 mp şi cuprinde străzile Mihail Kogălniceanu, Universităţii, Emmanuel de Martonne, Bolyai Janos, Hermann Oberth, Kovacs Dezso, Gaal Gabor, Baba Novac (între I. C. Brătianu şi Avram Iancu), Baba Novac nr. 35. Durata de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni.

Amintim că strada Kogălniceanu va fi modernizată după un proiect câştigător al unui concurs de soluţii organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania și Primăria Cluj-Napoca. Proiectul câștigător aparține Mossfern Arhitectură. ”Am încercat să nu fim arhitecți; strada e acolo de un mileniu, cu o istorie stratificată, am căutat să dăm glas străzii. Nu trebuie să ne afirmăm. Trebuie să lucrăm cu pedanterie nemțească, care de data aceasta sper să ne iasă”, a spus Arnold Macalik, membru al echipei câștigătoare și membru în Comisia Monumentelor Istorice.

Proiectul prevede zone pietonale și “shared space”. Practic, în partea de sud a zonei centrale intra muros nu se va mai putea parca. Mașinile vor putea traversa anumite părți de străzi, dar nu vor avea voie să staționeze, cum este, de altfel, pe strada Potaissa. Pe str. Universității ar urma să se creeze o piațetă cu o fântână arteziană în centrul ei, iar în fața Universității Babeș-Bolyai (UBB) și a Liceului Emil Racoviță, două minipiațete. Vor abunda arborii, iar pavajul va fi din granit în cea mai mare parte, informează Ziua de Cluj.

Pe str. Kogălniceanu se găsesc sediul central al UBB, Academia Română Cluj, Biblioteca Academiei, Arhivele Statului, cel mai de succes liceu din municipiu, Colegiul Național Emil Racoviță, și ”rădăcina” acestei zone, Biserica Reformată-Calvină, în stil gotic, ce datează din sec. XVI. Pe arteră se găsesc mai multe monumente: grupul statuar Școala Ardeleană, statuia Sfântul Gheorghe ucigând balaurul și bustul celebrului speolog Emil Racoviță coral