News Flash:

Cântărețul Aurel Tămaș își face ilegal casă în Făget. "Nu… avem hârtie, de toate. Avem întăbulare acolo. Astea-s povești"

13 Decembrie 2021
2235 Vizualizari | 0 Comentarii
Aurel Tamas isi face ilegal casa in Faget

Aurel Tămaș, celebrul interpret de muzică populară, nelipsit de la evenimentele Clujului, beneficiază deja de un statut înalt pe plaiurile autohtone, atât de înalt, încât, își poate construi o casă fără autorizație de construcție, iar toți ceilalți din jurul lui închid ochii. Ca de obicei, ai prieteni, ai parte. Legea se aplică doar muritorilor de rând, care nu își fac veacul pe la emisiuni de scandal și nici nu cântă la o băută cu Băsescu.

„Construcții neaturizate, în pădurea Făget, de când în pădure se pot construi case (mai multe case)? Sau Aurel Tămaș poate? + defrișare pădure, nu cred că poate avea autorizație pentru așa ceva”, astfel arată o sesizare de pe harta de sesizări a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, care așteatpă să fie luată în seamă de pe 18 noiembrie. A trecut aproape o lună și nimeni nu a luat sesizarea în seamă. Întâmplător sau nu, se întreabă Gazeta de Cluj. 

Reporterii Gazeta de Cluj s-au deplasat până la locul cu pricina și nu mare le-a fost mirarea când au găsit un șantier în lucru… fără autorizație de construcție, deși legea spune clar că „(1) Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.” (legea 50/1991, art. 1, alin. (1)).

Intrarea se face pe o poartă mare, unde e plin de scânduri și alte materiale destinate construirii caselor. Casa lui Aurel Tămaș e deja pe picioare și probabil va fi gata în viitorul apropiat. În zona respectivă mai sunt case în construcție, însă toate au afișată autorizația.

Aveți autorizație?

Hai las’ că vă sun eu înapoi că nu v-aud.

Am luat legătura cu Aurel Tămaș, să-l întrebăm cum stă treaba cu casa și dacă are sau nu autorizație, însă ne-a băgat la înaintare întăbularea, care nu e totuna cu autorizația de construcție. A întăbula înseamnă „a înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară”. Văzând că-l tot întrebăm de autorizație, brusc, nu a mai avut semnal.

Aurel Tămaș: Nu… avem hârtie, de toate. Avem întăbulare acolo. Astea-s povești. Nu le-am mai pus alea, da’ avem de toate. 

Reporter: Adică aveți autorizație?

Aurel Tămaș: Păi mi-s întăbulate deja. Da’ de vreo doi-trei ani de zile tot e asta…

Reporter: Și pot să vă întreb ce plănuiți să construiți?

Aurel Tămaș: Da’ m-auziți? Că v-aud încet. 

Reporter: (țipă) M-auziți mai bine acum?

Aurel Tămaș: Hai las’ că vă sun eu înapoi că nu v-aud.

Cum era de așteptat, domnul Tămaș nu a mai sunat niciodată înapoi, deși l-am informat că ne poate suna oricând, până în ora 23, dar semnalul dispare definitiv când e vorba de vreo gafă pe care ai făcut-o.

Rămâne de văzut dacă ISC sau municipalitatea au de gând să facă ceva în legătură cu această ilegalitate.

Aurel Tămaș este prieten la cataramă cu Traian Băsescu. Nu numai că interpretul a susținut concerte la evenimentele de pe vremean când mai exista PDL, dar a și cântat la nunta Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, pe gratis, acesta fiind cadoul pe care cântărețul l-ar fi oferit mirilor. „Ne-am întâlnit la Cluj, la mitingul de susţinere a preşedintelui pentru referendum, unde era prezentă şi domnişoara Elena. Ea m-a invitat prima să cânt la nuntă, după care a insistat şi domnul preşedinte Traian Băsescu.”, declarase, atunci, artistul.

De altfel, Aurel Tămaș a avut o viață zbuciumată din punct de vedere sentimental, după ce ajunsese să locuiască când cu nevasta, când cu amanta, în ciuda faptului că are și un fiu cu cea care îi fusese alături timp de trei decenii, Marieta, de profesie avocat în Baroul Cluj. Totul s-a dus de râpă când o tânără cu 31 de ani mai tânără i-a luat mințile, anume fotomodelul Eliza Ancău. În 2019, acesta i-a făcut cadou amantei o gogoșerie în Cluj-Napoca. Tânăra a fost distinsă cu titlul de Miss România și este absolventă a Facultății de Relații Publice, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2021_12_13_at_09.18_.59_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0926 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024616 (s)