News Flash:

Cadrele medicale din Cluj au intrat în GREVĂ! „Sunt epuizaţi fizic şi psihic”

7 Octombrie 2020
922 Vizualizari | 0 Comentarii
greva japoneza

Sindicaliștii Sanitas de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj au intrat, miercuri, în grevă japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii.

Membrii Sanitas din Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj s-au alăturat grevei declanșate la nivel național de organizația sindicală. 

„Sindicatul Sanitas ne-a anunțat că în 7 octombrie se va desfășura o grevă japoneză, la nivel național. Revendicările sindicatului vizează condițiile de muncă, în contextul pandemiei COVID-19.
Subliniem că nu este o grevă limitată la SCJU Cluj-Napoca. La nivelul Spitalului există, în prezent, o recomandare (nu o obligație) de testare, pentru angajații care se întorc din concediu, pentru siguranța personalului și a pacienților", a declarat Flavia Topan, purtător de cuvânt SCJU Cluj.

Pe de altă parte, angajații SCJU Cluj sunt nemulțumiți că li s-ar fi cerut să-și facă teste COVID-19 contracost după întoarcerea din concedii. Reprezentanții conducerii spun că este vorba doar despre o recomandare.

"Nu este obligativitatea testării, este o recomandare de testare, în prezent, la întoarcerea din concediu, mai ales dacă sunt în zone expuse", a precizat Flavia Topan.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

greva cluj spitale cadre medicale medici
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1335 (s) | 33 queries | Mysql time :0.048471 (s)