News Flash:

Care sunt condițiile de vaccinare în căminele UBB pe perioada verii?

17 Iunie 2021
503 Vizualizari | 0 Comentarii
cazare camine ubb

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de discuțiile și de confuziile generate în spațiul public de Hotărârea Consiliului de Administrație al UBB în legătură cu obligația studenților de a se vaccina pentru a putea utiliza căminele studențești peste vară. 

Pentru o mai bună înțelegere a situației, UBB face următoarele precizări:

1. Studenții UBB care desfășoară activități didactice obligatorii sunt cazați, în regimul constrângerilor impuse de pandemie, fără a fi condiționați de vaccinare.

2. Studenții care nu au activități didactice obligatorii, dar doresc să rămână în oraș și să utilizeze căminele UBB “în regim hotelier”, cu scop personal, au obligația de vaccinare. Această decizie, luată în spiritul autonomiei universitare, prin analogie cu reglementări similare din alte domenii, este necesară pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studențești peste vară, care ar afecta atât orașul, cât și începerea anului universitar 2021-2022 (inclusiv cazarea studenților). 

3. Modalitățile de cazare și de începere a anului universitar 2021-2022 vor fi stabilitate la sfârșitul lunii iulie, în funcție de condițiile pandemiei și de reglementările naționale existente, cu implicarea întregii comunității academice a UBB.

„UBB se pregătește să înceapă anul universitar 2021-2022 în logica clasică. Dar acest lucru depinde atât de condițiile pandemiei și de reglementările naționale, cât și de măsurile interne. Măsura vaccinării pentru acei studenți care doresc să utilizeze peste vară, “în regim hotelier”, căminele UBB este o astfel de măsură, luată democratic, inclusiv cu participarea studenților, pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studențești peste vară, care ar afecta atât orașul, cât și începerea anului universitar 2021 - 2022.

Așadar, este o decizie comună pentru a putea pregăti fără riscuri mari un nou an universitar 2021-2022, fără a discrimina pe cineva academic (nimeni nu este oprit de la un act academic). Mai mult decât atât, vom analiza la următoarea ședință a Consiliului de Administrație dacă vaccinarea poate să fie înlocuită (nu doar ca măsură excepțională) cu prezentarea periodică a unui test și/sau cu dovada trecerii prin boală; deja, așa cum este precizat în Hotărârea Consiliului de Administrație al UBB, dacă vaccinarea nu se poate realiza ca urmare a unor condiții medicale, atunci se aplică măsuri alternative pentru a permite cazarea (ex. testare periodică, gruparea căminelor etc.).

 

În fine, împreună cu reprezentanții Consiliului Studenților din UBB, venim în întâmpinarea studenților, ajutându-i să se vaccineze, astfel încât să putem reveni cât mai curând la condițiile normale, firești de cazare și studiu”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că UBB, ca o instituție care se ocupă de cunoaștere își fundamentează deciziile pe știință și susține campania națională de vaccinare, inclusiv, în colaborare cu reprezentanții studenților proprii, în campusurile studențești.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

vaccinare camine ubb vara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 33 queries | Mysql time :0.043810 (s)