News Flash:

„Casa Universitarilor”, povestea uneia dintre cele mai cunoscute clădiri din Cluj-Napoca

29 August 2021
378 Vizualizari | 0 Comentarii
colegiul academic regele carol

Colegiul Academic, clădire cunoscută în trecut sub denumirea de Casa Universitarilor, se află la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Emmanuel de Martonne.

Știați că aici a fost găzduit Teatrul, înainte de mutarea lui în sediul din Piața Ștefan cel Mare? Odată cu mutarea Teatrului, clădirea a intrat în proprietatea Universității Babeș Bolyai, fiind folosită temporar pentru depozitarea diverselor colecții.

La mijlocul anilor 1930, în urma unor deteriorări grave, clădirea a fost demolată. Totuși, ca urmare a intervențiilor profesorului Florian Ştefănescu-Goangă, pe-atunci rectorul Universităţii, s-a luat decizia ca în pe terenul de aici să se construiască un colegiu academic ce urma să îndeplinească funcții variate. Astfel, între anii 1934 – 1937, urmând proiectul realizat de arhitectul George Cristinel, a fost ridicat actualul Colegiu Academic, cu suprafețe plane și lipsa elementelor ornamentale, cu un aer de monumentalitate specific preferințelor arhitecturale ale secolului al XX-lea. Curtea interioară este mărginită de arcade și desparte cele două corpuri ale clădirii.

Inaugurarea a avut loc la 13 iunie 1937, în prezența regelui Carol al II-lea, clădirea primind și denumirea de Colegiul Regele Carol II. Ulterior, în anii 1940, era cunoscută ca Mátyás Király Diákház (Casa Studenților Regele Matia), iar din anii a primit denumirea de Casa Universitarilor. Azi, numele oficial al clădirii este Colegiul Academic.

Pasionații de muzică și fanii filarmonicii se bucură aici, în sala mare, de 1000 de locuri, de concertele Filarmonicii de Stat Transilvania.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

casa universitarilor cluj colegiul academic istorie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1292 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030347 (s)