O crimă îngrozitoare i-a șocat pe locatarii unui cartier din Capitală. În dimineața zilei de ieri, 7 decembrie, Paul Bușe, un pensionar de 72 de ani, a ucis-o cu sânge rece pe Beatrice Ioana, o tânără de doar 25 de ani care lucra la magazinul pe care bărbatul îl deținea alături de fiica sa. Acesta a fost arestat, iar noi detalii terifiante au ieșit la iveală despre crimă.
Noi detalii terifiante în cazul morții lui Beatrice
În dimineața zilei de ieri, Beatrice a plecat în mod normal la serviciu, însă ziua ei nu avea să se termine așa cum aceasta s-ar fi așteptat. La scurt timp după ce a ajuns la magazinul unde era vânzătoare, Paul Bușe, șeful ei, și-a făcut apariția și a acuzat-o de mai multe ori că ar fi furat din gestiune. În momentul în care tânăra ar fi încercat să se apere, acesta ar fi scos un cuțit și ar fi lovit-o de mai multe ori.
Potrivit Spynews.ro, imediat după ce a comis crima, bărbatul s-a prezentat la poliție pentru a-și recunoaște fapta, iar astăzi, la o zi distanță, se află în arest, acolo unde a dezvăluit că a folosit două arme pentru a-i face rău fetei, printre care și o drujbă.
Rănile i-au fost fatale lui Beatrice, care era și însărcinată cu primul ei copil, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Paul Bușe a fost reținut
Paul Bușe a fost reținut imediat după tragicul eveniment, iar acum se așteaptă decizia instanței pentru arestarea preventivă. Bărbatul este acuzat de omor calificat și ar putea primi până la 20 de ani de închisoare. Fiica sa, Clementina Bușe și reala patroană a magazinului nu a vrut să dea nicio declarație despre incident și despre fapta tatălui său.
„În data de 07.12.2023, în intervalul orar 09.29 – 09.38, aflându-se în interiorul unui magazin alimentar din mun. Bucureşti, Sector 3, inculpatul, un bărbat de 72 de ani, i-a aplicat victimei, angajată a magazinului, în vârstă de 23 de ani, mai multe lovituri de cuţit, provocându-i multiple plăgi înjunghiate în diferite zone ale corpului, iar prin folosirea unei drujbe i-a provocat mai multe plăgi tăiate în regiunea cervicală, acte de violenţă care au provocat decesul victimei”, a transmis instanța.