News Flash:

Ce aparate electrocasnice trebuie să scoateţi din priză pentru a plăti mai puţini bani la factură

13 Aprilie 2022
667 Vizualizari | 0 Comentarii
Aparatul electrocasnic pe care trebuie s l sco i din priz nainte de somn

Puțini oameni conștientizează că aparatele electrocasnice consumă energie electrică dacă stau în priză, chiar dacă sunt ținute în modulul stand-by. Cu părere de rău, unele electrocasnice consumă mai mult decât altele atunci când sunt lăsate în priză, ceea ce duce, evident, la o factură mai mare la electricitate.

Există un aparat electrocasnic pe care trebuie să-l scoți neapărat din priză înainte să te duci la culcare. Dat fiind faptul că prețul energiei a crescut foarte mult în ultimele luni, iată câteva sfaturi prin care vă veți putea reduce costurile, cu un gest simplu.

Spre exemplu, puteți alege să scoateți din priză aparatele electrocasnice mici, cum ar fi aparatul de cafea, blenderul, robotul de bucătărie sau cuptorul cu microunde, mai ales când lipsiți o perioadă mai lungă de acasă.

Sigur, vă veți întreba care este motivul pentru care aceste aparate consumă curent deși nu sunt în uz, dar răspunsul este unul foarte simplu: majoritatea aparatelor electrocasnice moderne au indicatoare LED, care afișează ora sau alte informații, ceea ce înseamnă mai multă energie consumată decât aveți într-adevăr nevoie. Soluția? Scoaterea lor din priză, mai ales atunci când lipsiți mai mult de acasă, scrie PlayTech.

Încărcătorul consumă multă energie

Și încărcătorul de la telefon, tabletă sau laptop consumă foarte multă energie electrică. Așadar, dacă țineți mereu încărcătorul în priză, chiar dacă nu încărcați telefonul, ar fi bine să-l scoateți din priză, acesta consumând mult curent.

Un încărcător al unui telefon de tip iPhone consumă în jur de 130Wh pe lună, asta însemnând 1,5 KWh pe an. De asemenea, un dispozitiv destul de mic care are o putere de 1000W folosește 1 KWh pe oră, iar altul cu o putere de 100W consumă aceeași cantitate în zece ore, scrie spynews.ro. 

Ce nu trebuie scos neapărat din priză

Ei bine, există și unele electrocasnice care nu trebuie neapărat scoase din priză, cum ar fi cele vechi, care, cel mai probabil, nu consumă electricitate atunci când sunt oprite.

Cea mai bună idee pentru a evita efortul de a scoate și băga de multe ori pe zi dispozitivele din priză este alegerea unui prelungitor electric cu întrerupător de energie. Astfel, veți putea opri alimentarea cu energie electrică a dispozitivelor printr-o simplă apăsare de buton.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1238 (s) | 33 queries | Mysql time :0.049106 (s)