Relația dintre nurori și soacre a fost dintotdeauna ținta glumelor în cercurile de prieteni. Chiar dacă se fac multe exagerări pe acest subiect, se spune că există un sâmbure de adevăr care pleacă de la o rivalitate dintre mamele de băieți și fetele cu care aceștia aleg să-și împartă viața.

Lecția pe care o noră i-a dat-o soacrei

Sătulă de vizitele mult prea dese ale soacrei în casa ei, o femeie a decis că este timpul să reacționeze. Cazul este real și a fost expus chiar de către protagonistă pe rețelele sociale, devenind viral.

Ea locuia în propria casă cu un tânăr de care se îndrăgostise și pe care îl vedea lângă ea pentru tot restul vieții. Totul a fost bine între cei doi porumbei, până când mama băiatul a început să-i viziteze din ce în ce mai des. Cu timpul a devenit tot mai insistentă în a-și expune punctul de vedere, dar de departe, cel mai deranjant a fost comportamentul ei.

Soacra avea obiceiul de a cotrobăi prin lucrurile celor doi tineri îndrăgostiți pentru că ardea de curiozitate și îi plăcea să dețină controlul asupra a tot ceea ce mișcă prin casă. Într-o zi a găsit pe biroul nurorii sale un bilețel pe care scria:

Sunt deșteaptă, sunt talentată, merit lucruri mărețe. Este un mesaj pe care terapeutul meu m-a sfătuit să îl citesc mereu, pentru a avea un plus de încredere în forțele proprii, înainte de un interviu, a povestit tânăra.

Test suprem de la noră pentru soacră

Văzând acest bilețel, soacra i-a reproșat nurorii că este este egoistă și arogantă și că dă dovadă de foarte multă mândrie. Totul a culminat cu momentul în care, după ce a băut câteva pahare cu vin, tânăra a decis să o testeze pe mama iubitului ei. În acest fel, ea a lăsat prin casă, în locuri în care, în mod normal, soacra nu ar fi avut treabă, niște bilețele cu mesaje menite să o provoace pe femeie.

Știu să dau cu lingura, dar știu să încep și cu furculița, voi face tot ce îmi stă în putere ca să îmi ating țelurile, sunt frumoasă și fără haine, mai ales fără, căci am un bust de legendă!, a scris tânăra pe bilețele.

Cum era de așteptat, soacra a ajuns la acele bilețele, le-a citit și a raportat totul fiului ei căruia i-a reproșat că s-a legat la cap cu o femeie instabilă emoțional. La rândul său, tânărul i-a cerut socoteală iubitei și s-a poziționat din start de partea mamei.

Am încercat să-i spun că soacra mi-a umblat prin lucruri dacă a găsit bilețelele, dar i-a luat apărarea, spunând că doar ne făcea ordine în casă, a dezvăluit tânăra, potrivit mirror.co.uk.

Întreaga poveste a ajuns pe internet și a devenit virală unde internauții au lăsat tot felul de reacții. Mulți au condamnat comportamentul exagerat al soacrei, dar au fost și persoane care l-au judecat aspru pe băiatul ei pentru că nu a știut să pună piciorul în prag. coral