Emotiile si tensiunea au atins cote maxime, in finala celui de-al saselea sezon ”Chefi la cutite”, difuzata marti seara de Antena 1. Farfurii spectaculoase, jurati de seama, o lupta crancena intre cei mai buni bucatari ramasi in cursa de anul acesta. Toate au facut parte din peisajul unei ultime editii ce a stralucit, in cele din urma, in culoarea albastra. Bucurie fara margini in tabara lui chef Sorin Bontea, caci Munti – Mihai Munteanu, singurul sau reprezentant din finala –  si-a adjudecat trofeul si premiul de 30.000 de euro.

Finala „Chefi la cutite”, difuzata asearã, s-a clasat ca lider de piata pe toate categoriile de public si a inregistrat cifre record de audientã in acest sezon. Cel mai iubit show culinar a inregistrat un record de audienta la nivelul cotei de piata, cat si la nivelul ratingului, pe toate target-urile.

In intervalul orar in care a fost difuzata emisiunea, 19.59-23.06, show-ul a condus detasat topul audientelor. Asa se face ca la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, Antena 1 a fost lider cu o medie de 13.1 puncte de rating si 33,5 % cota de piata, fiind urmata de Pro Tv cu 9.5 puncte de rating si 24.3 % cota de piata. La orase, emisiunea a fost lider detasat cu o medie de 11,7 puncte de rating si 24,6 % cota de piata, in vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 7.8 puncte de rating si 16.4 procente din cota de piata. Si la nivelul intregii populatii a tarii, show-ul a fost lider cu o audienta medie de 11.5 puncte de rating si 23.4 % cota de piata, Pro Tv ocupand locul al doilea cu 8.5 puncte de rating si 17.2% cota de piata.

In minutul de aur, 22:13, Antena 1 a inregistrat asearã la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, 40.9% cotã de piatã si 15.8% puncte de rating, in vreme ce principalul competitor, Pro TV, inregistra atunci doar 19.5% cotã de piata si 7.5% rating.
Antena 1, lider de audienta in prime-time

Antena 1 a fost lider de audienta si in prime-time, pe toate categoriile de public. Astfel, in intervalul 19.00-23.00, Antena 1 a inregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cuprins intre 18-49 de ani o audienta medie de 11.6 puncte de rating si 30.5% cota de piata, in timp ce Pro Tv se situa pe pozitia secunda cu 10.1 puncte de rating si 26.6% cota de piata. La orase, postul de televiziune a fost lider cu o medie de 10.7 puncte de rating si 22.7 % cota de piata, in vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 8.7 puncte de rating si 18.6 procente din cota de piata. Si la nivelul intregii populatii a tarii, Antena 1 a fost lider cu o audienta medie de 10.8 puncte de rating si 21.8% cota de piata, Pro Tv ocupand locul al doilea cu 9.5 puncte de rating si 19,1% cota de piata.

Marti seara, Catalin Badici si Silviu Nedelea au fost la un singur pas de a lupta in cea mai importanta etapa a concursului, dar au parasit show-ul in ultima proba a semifinalei. Astfel, finala a adus fata in fata trei bucatari extrem de talentati- unul din echipa albastra, condusa de chef Sorin Bontea si doi din echipa galbena, a lui chef Catalin Scarlatescu.

Mihai Munteanu, Andrei Balazs si Maria Burlacu, singurul cutit de aur ramas in competitie, dar si singura femeie bucatar din finala, au fost cei ce au intrat intr-o ultima provocare culinara, o ultima lupta spre marele premiu al sezonului sase. O finala intre tunicile galbene si albastre i-a reunit in bucatarie si pe fostii concurenti eliminati pana acum, care au avut rolul de a-i ajuta pe cei trei finalisti. Farfurii spectaculoase, de fine-dining, un juriu format din oameni de calibru, cu renume in gastronomie si emotii coplesitoare, toate s-au aflat printre ingredientele editiei finale ale sezonului sase.
Mihai Munteanu: ”Inca nu imi vine sa cred!”

Dupa o proba de gatit de trei ore si jumatate, timp in care toti concurentii au lucrat cot la cot pentru marele titlu, verdictul serii, dat de Gina Pistol, a adus multa bucurie in platou. Cu ochii inlacrimati, Munti, bucatarul lui chef Sorin Bontea, a primit vestea cea mare: el este castigatorul celui de-al saselea sezon si al premiului de 30.000 de euro.

”Inca nu imi vine sa cred ca am castigat! Chefi la cutite a fost o experienta incredibila, care m-a trecut prin toate starile. De la fericire, la agonie, de la dezamagire..la multe sperante. Nu ma asteptam sa ajung atat de departe, am luat competitia pas cu pas si mi-am demonstrat mie, in primul rand, ca totul este posibil. De ce am obtinut eu titlul? Cred ca asa a vrut Dumnezeu.”, a declarat castigatorul.
Catalin Scarlatescu: ”In sezonul sapte, vreau sa castig cu o lady-chef”

Dupa doua sezoane in care nu a sperat la titlu, chef Catalin a fost la un singur pas de a obtine victoria, insa nici in acest an, finala nu a stralucit in culoarea sa:

”Daca Munti a putut sa faca fata celor doi concurenti ai mei, inseamna ca a gatit. Iti multumesc ca te-am cunoscut, si sunt sigur ca fara voi trei, Andrei, Maria si Munti, bucataria si gastronomia romaneasca nu ar fi atat de implinita. Acest sezon ne-a ridicat mingea sus, sus de tot”, a declarat chef Catalin Scarlatescu, emotionat, la finalul serii.

De asemenea, mentorul echipei galbene a marturisit si care sunt planurile sale pentru urmatorul sezon ”Chefi la cutite”: ”In seara asta am fost la mustata..sa duc cea mai talentata lady-chef acolo sus! In sezonul sapte, vreau sa castig cu o lady-chef, tara aceasta are nevoie de asa ceva!”. coral