News Flash:

Cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României și a Europei. Cum au murit peste 1000 de oameni

16 Ianuarie 2023
754 Vizualizari | 0 Comentarii
Cel mai mare accident feroviar din istoria Romaniei

În urmă cu 105 ani, în 13 ianuarie 1917, lângă Iași, avea loc cel mai mare accident feroviar din istoria Europei și al treilea cel mai grav din întreaga lume. Un tren militar arhiplin cu oameni rămâne fără frâne pe calea ferată Bârlad – Iași, intră în gara Ciurea cu viteză și deraiază

„Catastrofa de la Ciurea” este numele sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în plină desfășurare a primului război mondial, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad - Iași.

Bilanțul a fost de peste 1.000 morți, absența unei anchete oficiale nepermițând elucidarea cauzelor accidentului. Contraofensiva armatelor Puterilor Centrale începută în septembrie 1916 și ocuparea ulterioară a Bucureștiului au determinat, începând cu luna octombrie, exodul unei mari părți a populației spre Moldova.

Refugierea guvernului și a casei regale la Iași au accentuat retragerea populației civile spre Moldova, numărul celor evacuați în acea perioadă fiind estimat la aproape un milion și jumătate de oameni, în contextul în care populația Vechiului Regat era de aproape opt milioane.

Un convoi militar constituit dintr-o garnitură de 26 de vagoane părăsise orașul Galați, după ce Brăila fusese ocupată de trupele germane, și se deplasa spre Iași. Vagoanele erau neîncăpătoare pentru numărul mare de soldați, români și ruși, și de civili refugiați din teritoriile ocupate de armatele lui von Mackensen, estimările ulterioare considerând că aproximativ 1.000 de pasageri călătoreau cu acest tren militar. Un mare număr de persoane călătoreau pe acoperișurile vagoanelor sau pe scări și între tampoanele de legătură.

De-a lungul traseului Bârlad-Iași, trenul s-a oprit de câteva ori pentru a se reaproviziona cu lemne din cauza lipsei cărbunilor. Trenul a ajuns în gara Bârnova în noaptea dintre 12/13 ianuarie 1917. După ce frânele cu aer au fost reverificate și nu au semnalat probleme de funcționare (o primă verificare fiind deja făcută la Bălteni), trenul, tractat de două locomotive, a plecat în direcția Iași.

Porțiunea de cale ferată dintre Bârnova și Ciurea prezintă o pantă deosebit de importantă. În timpul coborârii pantei mecanicii primei locomotive au încercat să frâneze pentru a reduce viteza însă frânele de contrapresiune ale vagoanelor nu au funcționat. 23 dintre vagoane fiind echipate cu frâne de mână, ei au lansat semnale acustice către controlorii din vagoane pentru a le acționa, însă, din cauza aglomerării, controlorii nu au putut ajunge la ele.

Victimele, înhumate într-o groapă comună uriașă

Recepționând semnalele lansate de mecanicii locomotivei, angajații căilor ferate din stația Ciurea au activat un macaz astfel încât trenul să intre pe linia 2 și să se evite coliziunea cu vagoanele cu păcură care staționau pe linia 1. Din cauza vitezei foarte mari și unghiului mare de cotire doar locomotiva și încă un vagon au reușit să treacă pe linia 2. Dintre celelalte vagoane, cu excepția a doar două care au rămas pe linie, restul au deraiat. Se pare că cel puțin unul dintre vagoane s-a ciocnit de cisternele de combustibil declanșând o explozie și un incendiu enorm.

În acest accident feroviar și-au pierdut viața aproximativ 1.000 de persoane. Trupurile extrase dintre resturile de metal contorsionat ale garniturii au fost depuse în gara Ciurea. În ciuda numeroaselor apeluri pentru identificarea victimelor, doar foarte puține au fost identificate. Victimele au fost înhumate într-o groapă comună uriașă situată la aproape 500 de metri de gară, mormântul existând și în ziua de astăzi. În accident a pierit Vasile Cantacuzino, locotenent în armata română, fiul lui Matei B. Cantacuzino și a fost rănit istoricul Vasile Pârvan.

Pentru a nu demoraliza și mai mult populația, deja încercată de mersul nefavorabil al războiului, guvernul a controlat și limitat răspândirea detaliilor legate de importanța dezastrului de la Ciurea în presa vremii.

Nicio anchetă oficială asupra evenimentelor din gara Ciurea nu a fost realizată astfel încât cauzele exacte ale acestui accident feroviar nu sunt elucidate. Nu se știe de ce frânele nu au putut fi acționate la coborâre, deși fuseseră verificate în prealabil, și nici de ce linia 1 era ocupată de garnitura de cisterne, când aceasta trebuia să fie liberă. Se crede că unul dintre pasagerii din primele două sau trei vagoane a închis robinetul de aer comprimat din greșeală și aerul nu s-a putut propaga către frânele celorlalte vagoane.

Catastrofa relatată de generalul Dumitru Tăutu:

”Este ora 1:00 noaptea. Ajungem în gara Bârnova, după care plecăm cu toată încărcătura colosală a trenului spre panta de la Ciurea. La început viteza este normală, apoi sporeşte din ce în ce, iar la un moment dat devine ameţitor de mare. În buimăceala somnului mă consider în avion. Trenul trece vertiginos pe lângă stâlpi de cale ferată... Nimeni nu-şi poate da seama ce se întâmplă, geamurile se zdruncină din încheieturi, bagajele încep să cadă, roţile vagoanelor aproape că nu mai ating şinele.

Majoritatea călătorilor se trezesc înspăimântaţi. Nimeni nu trage semnalul de alarmă şi toţi aşteaptă deznodământul. Se pare că frânele nu mai funcţionează. Chiar dacă ar fi funţionat, frânarii nu-şi pot face datoria din cauza mulţimii de soldaţi aflaţi adăpostiţi prin gheretele frânelor. Din cauza vitezei, foarte mulţi soldaţi aflaţi pe acoperişul vagoanelor sunt aruncaţi în zăpada moale, afânată, fără să păţească mare lucru.

În câteva secunde trenul se rostogoleşte în gara Ciurea. Prima maşină (locomotivă) porneşte pe o linie secundară şi se răstoarnă. A doua maşină deraiază şi toate vagoanele vin peste ea. Este ceva apocaliptic! Vagonul nostru din mijlocul trenului rămâne fară culoare şi fără nici un geam, canapelele devin armonice, toate bagajele vin peste călători. Lampa de gaz se desprinde din tavan şi îmi cade în cap. Cu mare greutate, din cauza sfărâmăturilor de canapele, geamuri şi bagaje, călătorii sar afară - vagon norocos!

Colonelul, unchiu-meu, cu capul gol reuşeşte să sară primul şi ne strigă tare: „Săriţi unde puteţi! Trenul a luat foc!” Deşi lovit la cap şi cu zgârieturi la obraz şi mâini, mai am putere să caut cele două geamantane, mantalele, chipiile şi săbiile şi să le trag afară.

Aerul de afară mă dezmeticeşte. Burează încet şi tremur. Într-adevăr, dezastru! Vagoane mari de dormit cu roţile în sus, vagoane de clasă băgate unele în altele, altele făcute armonică, altele încălecate unele peste altele, iar trenul care luase foc de la o sobă de la clasa a III -a ardea cu viteză din cauza vântului şi a burniţei.

Ţipete înfiorătoare spărgeau tăcerea acelei nopţi de groază a acelui An Nou 1917. Mă îndepărtez puţin de tren şi găsesc pe unchiu-meu colonelul şi îi dau chipiul, mataua, geamantanul şi sabia. Mantaua îi prinde foarte bine.

Începem să dăm ajutor celor nenorociţi care strigau din toate părţile, fie să fie salvaţi de sub dărâmături sau prinşi între pereţii vagoanelor sau tampoanelor. Focul se apropie cu putere şi cei prinşi sub dărâmături cer să li se taie mâinile sau picioarele cu toporul pentru a nu fi arşi de vii! Canapelele, băncile, caloriferele cu fiarele lor au fost adevărate sicrie pentru călători...

”O explozie înfiorătoare a străbătut locul sinistru”

La vagonul de dormit cu roţile în sus am zărit mort, agăţat de un geam pe căpitanul care părăsise vagonul nostru. Soarta l-a tras acolo... După o jumătate de oră, când flăcările distruseseră o bună parte din tren, o explozie înfiorătoare a străbătut locul sinistru. Un tren de pe linia alăturată încărcat cu muniţie a explodat prin simpatie. Astfel, dezastrul a devenit complet!

Miros de carne friptă se răspândea în văzduh. Din cauza exploziilor care se succedau la intervale mici, cei care mai puteau salva pe câte cineva s-au răspândit pe câmp. Din păcate, în mijlocul acestui dezastru atât de îngrozitor şi-au făcut apariţia oameni-hienă care, veniţi din întuneric, dispăreau cu bagajele victimelor care mai scăpaseră de la sinistru. Mai târziu, parte din ei au fost prinşi şi condamnaţi ca jefuitori din timpul catastrofei.

Astfel, în mai puţin de două ore din trenul Bârlad-Iaşi nu mai rămăseseră decât scheletele de fier ale vagoanelor. În cantonul gării Ciurea un general francez rănit şi-a dictat unui alt ofiţer din Misiunea franceză testamentul, cu ultimile sale dorinţe şi un înduioşător „adio” celor iubiţi din ţara aliată nouă, arată ziare.com

În zorii zilei de 1 ianuarie 1917 cei ce mai rămăseseră din victimele dezastrului au fost aşezaţi pe peronul gării Ciurea pentru identificare. Părinţi care şi-au pierdut copiii... o mamă înnebunită de durere căuta să-şi identifice cele două fiice pierdute. Soţi care şi-au pierdut soţiile sau soţiile care şi-au pierdut soţii. Sute de ostaşi nu au mai avut norocul să-şi vadă de Anul Nou familiile.

Lângă gara Ciurea un cimitir al celor peste 1000 de victime a rămas mărturie a celei mai mari catastrofe feroviară din lume. Mai puţin de 300 de supravieţuitori am ajuns în dimineaţa zilei de Anul Nou 1917 în gara Iaşi, transportaţi cu nişte vagoane platforme. De acolo, cu nervii zdrobiţi, ne-am continuat călătoria pentru a junge în sânul familiilor noastre. Luni de zile de coşmar m-a urmărirt această catastrofă, iar unchiul meu, colonelul Rusu, a contractat o tuberculoză din care cauză după puţin timp a murit. Aşa a fost catastrofa feroviară de la Ciurea...”

 

 

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2023_01_16_at_07.08_.57_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0878 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031595 (s)