Ceaușescu și Securitatea. Ginerele dictatorului a vorbit despre unele detalii neștiute cu privire la modul în care fosta Securitate l-a trădat pe liderul comunist. Iată ce a descoperit Ceaușescu în propria casă.

Ceaușescu și Securitatea. Cum a fost trădat dictatorul

Profesorul Mircea Oprean, cel care a fost căsătorit cu Zoia Ceaușescu, a povestit în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, de la Antena 3, unele detalii mai puțin cunoscute din viața dictatorului, care a condus România vreme de 24 de ani. Acesta a dezvăluit care era relația dintre Ceaușescu și Securitatea.

Este bine știut faptul că în perioada lui Ceaușescu, Securitatea a pus accent pe urmărirea populaţiei şi perpetuarea spaimei. O mulțime de informatori, mii de microfoane instalate uneori şi aleatoriu, „prin sondaj” în locuinţe şi la locuri de muncă, ofiţeri care ajunseseră să lucreze „la vedere” în instituţii au inoculat sentimentul fricii, pentru a limita „răscoala” împotriva unui regim care nu era nici mai iubit, şi nici mai blând decât cel din trecut.

Ginerele fostului președinte comunist a spus că acesta era la atent monitorizat de Securitate, cel care a descoperit fiind însuși dictatorul. El a dat peste mai multe microfoane în reședința sa din Palatul Primăverii. Imediat, Ceaușescu a luat decizia ca cei de la Securitate să fie demiși. Mircea Oprean a subliniat faptul că incidentul a avut loc înainte de fuga lui Ion Mihai Pacepa, principalul vizat în această trădare de la cel mai înalt nivel.

„Socrul meu a descoperit că Securitatea a montat microfoane în reședință. Deci, în reședința lui din Primăverii nr. 50, au montat microfoane ca să-l asculte pe el. În clipa aia a turbat și a dat jos tot ce se putea. Cred că s-a întâmplat imediat după cutremur, înainte să plece Pacepa. Că era mâna lui, Pacepa”, a spus Mircea Oprean.

Acest om nu l-a trădat pe socrul meu, ci a trădat întreaga țară”

În viziunea lui Mircea Oprean, generalul Pacepa nu l-a trădat doar pe Ceaușescu, ci o întreagă țară prin gesturile sale de la acea vreme. Ginerele dictatorului a mai spus că spionul care l-a trădat pe acesta a deconspirat toți agenții români, lucru care a condus, în final, la distrugerea sistemului de securitate intern.

„Nu vreau să-l apăr pe socrul meu și nici pe altcineva, dar acest om nu l-a trădat pe socrul meu, ci a trădat întreaga țară. De ce: știți foarte bine că nu există țară din lume care să nu aibă agenți infiltrați în toate locurile. Nenorocirile pe care le-a făcut acest individ este că a deconspirat toți agenții români încât foarte mulți au murit”, a mai spus Mircea Oprean.

Ion Mihai Pacepa, spionul care l-a trădat pe Nicolae Ceaușescu, a decedat în 2021

Ion Mihai Pacepa este faimos pentru că ceruse azil politic în SUA în 1978, după ce l-a trădat pe Nicolae Ceaușescu. Pe capul lui s-a pus o recompensă semnificativă în acel moment.

La mijlocul lunii februarie a anului 2021, fostul șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste și consilier personal al fostului dictator, a încetat din viață în SUA, la vârsta de 92 de ani. Acesta avusese diverse probleme de sănătate în ultimii ani și se afla internat în spital, pe secția de Terapie Intensivă, fiind infectat cu Covid-19. coral