News Flash:

Centrul Cultural Clujean lansează un program de formare și mentorat pentru profesioniștii din domeniul cultural

28 August 2020
752 Vizualizari | 0 Comentarii
Program Formare Mentorat CCC vizual

●        Corina Șuteu, expert în management și politici culturale este directorul cursului și susține un atelier introductiv și o sesiune de mentorat

●        Sesiuni de masterclass susținute de: Dan Perjovschi, Matei Vișniec, Gábor Tompa, Anamaria Marinca, Ana Mărgineanu; sesiuni de mentorat susținute de: Răzvan Popovici (SoNoRo), Mihai Chirilov (TIFF / Making Waves), Mihai Pop (Galeria & Fundația Plan B), Ștefania Ferchedău (Institutul Prezentului); ateliere cu Teodor Frolu (DC Communication) și Rarița Zbranca (Centrul Cultural Clujean)

●        Înscrierile sunt deschise până pe 13 septembrie pe www.academiaschimbarii.ro

Parte din Academia Schimbării – proiectul Centrului Cultural Clujean pentru dezvoltarea și creșterea capacității sectorului cultural, programul de formare și mentorat se va desfășura în perioada septembrie - decembrie 2020 și a fost gândit pentru a oferi modele, surse de inspirație și resurse practice în gestionarea un proiect cultural și creativ în 2020.

Programul, dedicat unui număr de maxim 20 de participanți, este conceput sub forma a 3 module principale: două sub formă de ateliere și un modul sub formă de masterclass-uri, susținute de artiști români din diferite domenii - arte vizuale, teatru, dans, literatură, cinematografie. La programul de formare se adaugă un parcurs personalizat de mentorat, dedicat unui număr de 5 participanți care vor fi acompaniați individual de experți culturali, care îi vor sprijini în mod personalizat în dezvoltarea lor profesională.

A gestiona un proiect cultural și creativ în 2020 presupune a identifica evoluții posibile, a construi motivații personale intense, a declanșa mecanisme de reziliență, a înțelege că volatilitatea contextului obligă la un joc sofisticat între sisteme provizorii și constante legale și administrative. Programul de formare și mentorat al Academiei Schimbării răspunde, experimental și deschis, acestor realități. (Corina Șuteu, director de curs)

Programul este dedicat profesioniștilor din domeniul cultural, cu experiență cel puțin de debutant (minim 2 ani) în proiecte, organizații sau instituții culturale, indiferent de poziția sau rolul pe care îl au în aceste inițiative. Sesiunile vor avea loc online, în perioada septembrie-decembrie 2020, cu posibilitatea organizării unui număr limitat de întâlniri fizice, în condiții de siguranță. 

`Am conceput programul de formare și mentorat ca un parcurs flexibil, dedicat celor care lucrează în domeniul cultural și sunt interesați să se hrănească din dialogul cu artiști și profesioniști cu experiență în domeniu.  Ceea ce ne propunem este ca aceste întâlniri să ofere participanților ghidaj și inspirație în proiectele lor culturale”, a spus Corina Bucea, manager proiect.

Informații detaliate despre program și formularul de înscriere se găsesc pe www.academiaschimbarii.ro.

Înscrierile sunt deschise până pe data de 13 septembrie 2020.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

program formare mentoral cultura
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043514 (s)