Un cerşetor român i-a cucerit pe francezi şi a ajuns pe coperţile ziarelor din oraşul francez Nisa, pe Coasta de Azur. Ion-Nelu Gioroiu a devenit un adevărat fenomen la Nisa, iar francezii au rămas impresionaţi de dărnicia sa, după ce şi-a donat economiile pentru oamenii rămaşi fără adăpost din cauza inundaţiilor din Alpes-Maritimes, care au fost provocate de Furtuna Alex.

Deşi nici el nu are un adăpost şi doarme de cele mai multe ori sub cerul liber, „Jojo” aşa cum îi spun francezii a apelat la o fundaţie pentru a dona 150 de euro, bani pe care reuşise să-i economisească după ce a vândut mai multe reviste. Impresionaţi de gestul său, membrii asociaţiei Solidarité 06 au făcut totul public, informează cunoscuta publicaţie Paris Match.

„M-a sunat spunându-mi că vrea să doneze 150 de euro pentru victime. Când am venit să-l văd, am încercat să înţeleg, ştiu că nu are bani şi de aceea vinde revistele, dar a insistat. Mi-a spus că a reuşit să pună ceva bani deoparte şi că vrea să ajute familiile care au pierdut totul, pentru că ştie ce simt cei care rămân fără nimic …. a scos două pungi cu monede şi a insistat să le luăm ”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a fundaţiei.
 

coral