CFR Cluj a fost repartizată în Grupa A a competiţiei de fotbal Europa League, alături de AS Roma, Young Boys Berna şi ŢSKA Sofia, în urma tragerii la sorţi efectuate vineri la Nyon, informează Agerpres.

Meciurile din grupă vor avea loc pe 22 octombrie, 29 octombrie, 5 noiembrie, 26 noiembrie, 3 decembrie şi 10 decembrie. Finala va avea loc la Gdansk.

CFR a înfruntat-o de două ori pe AS Roma în cupele europene. În sezonul 2008-2009, în Liga Campionilor, campioana României pierdea cu 1-3 la Cluj-Napoca, dar reuşea o victorie de senzaţie la Roma cu 2-1. În ediţia 2010-2011 a competiţiei, dubla s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 1-1, şi un eşec al clujenilor, cu 1-2.

Young Boys a avut un singur duel în cupele europene, în ediţia 1979-80 a Cupei Cupelor, când a fost eliminată încă din primul tur de Steaua, după 2-2 şi 0-6.

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc l-a propus pe Dan Petrescu, antrenorul CFR, ca cetățean de onoare al orașului

ŢSKA a jucat de patru ori în cupele europene cu echipe româneşti. În ediţia 1956-57 a Cupei Campionilor Europeni trecea de Dinamo Bucureşti, după 8-1 şi 2-3.

În primul tur preliminar al Ligii Campionilor, ediţia 1997-98, echipa bulgară era eliminată de Steaua, după 0-2 şi 3-3. Steaua a avut câştig de cauză şi în sezonul 2004-05 al Cupei UEFA, după 2-2 şi 2-1 pentru roş-albaştri. În stagiunea 2011-12, în play-off-ul Cupei UEFA, Steaua mergea mai departe după 1-1 şi 2-0.

Componenţa grupelor:

Grupa A: AS Roma, Young Boys Berna, CFR Cluj, ŢSKA Sofia;

Grupa B: Arsenal, Rapid Viena, Molde FK, Dundalk FC;

Grupa C: Bayer Leverkusen, Slavia Praga, Hapoel Beer-Sheva, OGC Nice
La Slavia Praga joacă Nicolae Stanciu; 

Grupa D: Benfica Lisabona, Standard Liege, Glasgow Rangers, Lech Poznan;
La Rangers joacă Ianis Hagi;

Grupa E: PSV Eindhoven, PAOK Salonic, Granada, Omonia Nicosia;

Grupa F: Napoli, Real Sociedad, AZ Alkmaar, Rijeka;

Grupa G: Sporting Braga, Leicester City, AEK Atena, Zaria Lugansk;

Grupa H: Celtic Glasgow, Sparta Praga, AC Milan, Lille OSC
La AC Milan joacă Ciprian Tătărușanu, iar la Sparta Praga Florin Niță;

Grupa I: Villarreal, Qarabag FK, Maccabi Tel-Aviv, Sivasspor;

Grupa J: Tottenham, Ludogoreţ Razgrad, LASK Linz, Antwerp
La Ludogorets joacă Claudiu Keșeru, Cosmin Moți și Dragoș Grigore;

Grupa K: ŢSKA Moscova, Dinamo Zagreb, Feyenoord Rotterdam, Wolfsburg;

Grupa L: KAA Gent, Steaua Roşie Belgrad, Hoffenheim, Slovan Liberec. coral