Charles al III-lea va fi proclamat, astăzi, oficial, rege al Marii Britanii, într-o ceremonie solemnă la Londra. El şi-a asumat, însă, rolul de monarh de îndată ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, s-a stins din viaţă. Noul suveran a rostit ieri primul său discurs către naţiune. I-a adus mamei sale un omagiu emoţionant şi s-a angajat să-şi servească ţara cu "loialitate, respect şi iubire".

Mii de oameni l-au întâmpinat pe Charles al III-lea în faţa palatului Buckingham, unde a sosit pentru prima dată în calitate de monarh, însoţit de regina consoartă, Camilla. L-au salutat cu ovaţii, aplauze şi au intonat spontan imnul britanic care se încheie, acum, cu fraza "Dumnezeu să-l ocrotească pe Rege". "Au fost multe momente emoţionante, oamenii l-au luat în braţe, l-au sărutat chiar şi i-au cântat regelui, în centrul Londrei", arăta Mădălina Iacob, corespondent Observator la Londra.

Primul discurs al Regelui Charles al III-lea

Înainte de a se adresa pentru prima dată naţiunii, noul suveran al Marii Britanii a primit-o în audienţă pe şefa guvernului, Liz Truss, care, şi ea, abia şi-a început mandatul. Numirea ei a fost ultimul act oficial al reginei Elisabeta a II-a. Discursul regelui a fost dedicat, în cea mai mare parte, mamei sale, căreia i-a promis să-i urmeze exemplul. "Aşa cum a făcut regina cu atât de neclintit devotament, şi eu, acum, mă angajez solemn ca, în timpul pe care mi-l va mai lăsa Dumnezeu, să susţin principiile constituţionale din inima naţiunii noastre", a declarat Regele Charles al III-lea.

Monarhul a anunţat că i-a conferit fiului său, William, devenit moştenitor al coroanei, titlul tradiţional de Prinţ de Wales. Soţia sa Catherine devine şi ea prinţesă de Wales, titlu ce nu a mai fost folosit de la moartea tragică a prinţesei Diana. Regele nu l-a omis nici pe prinţul Harry, chiar dacă acesta şi soţia sa Meghan au renunţat la titlurile regale. 

"Ştiu că noul nostru Prinţ şi Prinţesa de Wales vor continua să inspire şi să îndrume dezbaterile noastre naţionale, să-i ajute pe marginali să ajungă în centru, unde pot primi ajutor vital. Doresc, de asemenea, să-mi exprim iubirea pentru Harry şi Meghan, care continuă să-şi făurească vieţile dincolo de Ocean", a precizat Regele Charles al III-lea.

Discursul s-a încheiat cu noi şi emoţionante cuvinte de mulţumire pentru cea care a fost, timp de decenii, simbolul naţiunii britanice. "Pentru draga mea mamă: în momentul în care îţi începi ultima călătorie pentru a te alătura dragului meu tată, doresc să-ţi spun doar atât: îţi mulţumesc!", a mai spus Regele Charles al III-lea.

Urmărit cu atenţie în întregul Regat, discursul i-a impresionat chiar şi pe cei care, din diverse motive, nu aveau aşteptări prea mari de la noul monarh. "A fost un moment semnificativ. Eu nu sunt prea regalistă de felul meu, dar am avut un sentiment măreţ. Mai ales că (n.r. Regina) a domnit atât de mult", mărturiseşte o femeie. "Ştiu că a fost criticat mult în trecut şi aşa mai departe. Dar, sincer, chiar a început bine. Trebuie să-i urăm tot ce poate fi mai bine. Este regele nostru. Dumnezeu să-l ocrotească pe rege!", spune un englez. 

Înregistrarea discursului regal a fost difuzată şi în catedrala St. Paul din Londra, în cursul unei slujbe solemne în memoria defunctei regine. Au fost prezenţi aproape 2.000 de oameni, între care prim-ministrul şi toţi membrii guvernului. 

Charles al III-lea, proclamat azi Rege al Marii Britanii

Astăzi, Charles al III-lea va fi proclamat, oficial, rege şi va depune jurământul în faţa Consiliului Privat. Pentru prima dată în istorie, evenimentul va fi transmis în direct la televiziune. Proclamaţia va fi citită la palatul St. James şi la reşedinţa lordului primar al Londrei, precum şi în capitalele Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord. Ceremonia încoronării propriu-zise va avea loc peste câteva luni.  coral