Bucătarul Adrian Pop se zbate între viață și moarte după ce se prespune că ar fi fost bătut la o petrecere din Apahida unde au participat mai mulți polițiști.

Momentan nu se știe cu exactitate care a fost cauza pentru care bucătarul a ajuns la spital în stare garvă. Unii participanți de la petrecere susțin că el a căzut sau a fost implicat într-un conflict.

Bucătarul a fost invitat la o aniversare, într-un restaurant din comuna Apahida. La evenimentul respectiv au participat mai mulți polițiști, chiar dacă astfel de întâlniri sunt interizise din cauza pandemiei.

„Cu privire la desfășurarea evenimentului privat, împrejurare prin care s-ar fi încălcat interdicțiile impuse în perioada stării de alertă, la care ar fi participat doi polițiști clujeni, precizăm că la data de 10 martie a.c., conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări.”, a declarat Beatrice Milonean, purtător de cuvânt IPJ Cluj, pentru stirileprotv.ro

În acest moment anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, atât că aceasta ar fi căzut, dar și că este posibil ca un participant de la petrecere să îl fi agresat. Mai mulți bucătari din Cluj i-au sărit în ajutorul Chef-ului. Unul dintre bucătari a spus că „totul ar fi plecat de la partidă de skandenberg, între victimă și o rudă a sărbătoritului”, potrivit sursei citate.

„Au stat împreună, au discutat, au băut împreună, pentru că ăsta e adevărul, s-au consumat şi băuturi alcoolice. S-a făcut un aşa numit concurs de skandenberg ad-hoc. Era destul de neliniştit, pentru că deja se vehiculau tot felul de acuze, vorbe urâte. Înainte să iasă afară. El era jos, baltă de sânge foarte mare” a spus unul dintre priteneii bucătarului, Paul Siserman.Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire.

„Pacientul, în vârstă de 51 de ani, se află internat în secția de terapie intensivă neurochirurgie a spitalului nostru, de săptămâna trecută, cu un traumatism cranio-cerebral, care nu se poate opera . Starea lui rămâne critică” a spus Flavia Țopan, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Cluj.

Administratorul localului și 8 invitați au fost sancționați cu 3.500 de lei. Anchetatorii au deschis şi un dosar penal pentru vătămare corporală, iar poliţiştii care au participat la petrecere sunt şi ei cercetaţi de şefi.

coral