Zona străzilor Argeșului și Constanța din apropierea Pieței Mihai Viteazu își vor schimba fața, în următorii ani. Un concurs de soluții va stabili cum se va schimba zona mizeră din centrul oraşului comoară, a anunţat viceprimarul Dan Tarcea.

Clujenii s-au săturat de mizeria şi talciocul din zona Canalului Morii şi a străzilor adiacente, unde tot mai mulţi oameni ai străzii îşi fac veacul. Administraţia clujeană a recunoscut de ceva vreme că situaţia nu face cinste Clujului, cu atât mai mult cu cât este vorba despre centrul oraşului, însă a dat asigurări de câţiva ani deja că municipalitatea are în plan şi modernizarea acestei zone, fără a preciza şi când anume. 

Ieri clujenii au aflat când va fi posibilă modernizarea acestei zone. Viceprimarul Dan Tarcea a vorbit marți la o emisiune radio despre proiectul de revitalizare a zonei din Piaţa Mihai Viteazul, care va fi ales în urma unui concurs internațional de soluții. Licitația va viza nu doar modernizarea clădirii Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu, de pe strada Argeșului, dar şi Canalul Morii, şi strada Constanța, parțial, precum și de strada Bălcescu.

"Acolo, în data de 29 octombrie trebuie să fie predate proiectele, este un concurs internațional de soluții și aceasta este data limită. În 5-7 noiembrie va fi jurizarea proiectelor. Așa cum i-am obișnuit deja pe clujeni, concursurile de soluții fac parte deja din modul nostru de lucru, dicutăm de un juriu internațional, care va decide care este cel mai bun proiect”, a declarat viceprimarul.

Strada Argeșului, Canalul Morii, strada Constanța, parțial, precum și strada Nicolae Bălcescu vor fi modernizate după modelul străzilor din centru. „Pentru spațiul urban, ne propunem să modernizăm străzile pe care le-am amintit, să le integrăm în spațiul urban din Cluj-Napoca, extindem practic toate investițiile pe care le facem în zona centrală și în cartiere. (…) Trebuie să avem același concept și pentru străzile din zona Liceului Nicolae Bălcescu”, a mai arătat viceprimarul.

O veste bună este că toate chioșcurile hidoase de pe strada Argeșului vor fi dărâmate după expirarea contractelor de concesiune, în următorii ani, urmând ca aici, o porțiune a Canalului Morii să fie descoperită.

„Pe Canalul Morii avem câteva chioșcuri care nu își mai au sensul acolo, pe strada Argeș. Avem un contract de concesiune acolo, va trebuie să expire termenele, sunt termene diferite, sunt vreo zece constracte încheiate în ultimii 20-25 de ani. Urmează ca acestea să expire în următorii ani. Noi pregătim proiectul, astfel încât când acestea vor expira, să avem totul pregătit și contractele de finanțare pregătite, astfel să putem da drumul la modernizarea liceului și a străzilor adiacente.

Canalul Morii va fi descoperit pe strada Argeșului și va fi integrat în sistem. Soluția va fi dată în urma concursului, vom vedea care este soluția câștigătoare și ce propunere va avea proiectantul, la începutul lunii noiembrie”, a completat Tarcea. 

coral