Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a dezvaluit o informatie extrem de importanta in contextul in care anchetatorii doresc sa descopere cat mai multe probe care sa demonstreze ca Gheorghe Dinca poate fi considerat un criminal in serie si ca acesta a beneficiat si de ajutorul unor complici.

Tonel Pop a declarat la Antena 3 ca telefonul de pe care a sunat Alexandra la 112 a fost distrus… prin ardere, device-ul neregasindu-se printre cele trei telefoane ridicate din ”Casa groazei”.

„Acel telefon nu face parte din cele trei telefoane care au fost expertizate, in sensul ca s-a clonat, s-a copiat tot ce este in ele, urmand ca de joi sa fie deschise pentru a fi vizionate. In acele telefoane nu se regaseste telefonul de pe care a sunat Alexandra. Dinca a declarat ca acel telefon este ars”, a declarat Tonel Pop.

Gheorghe Dinca a avut cel putin un complice

Acelasi avocat afirma ca – din punctul sau de vedere – Gheorghe Dinca a avut cel putin un complice. Persoane cu voci diferite ar fi sunat pentru a ”linisti” familia Luizei Melencu.

„Din marturiile date, au fost doua persoane cu doua voci total diferite. O persoana mai tanara, undeva pe la 30 de ani si cea de-a doua persoana cu o voce mai guturala a unei persoane de peste 60 de ani. Gheorghe Dinca recunoaste acest al doilea telefon, insa ramane in aer prima persoana”, a mai spus avocatul Tonel Pop.

coral