News Flash:

Cine este tânărul care a MURIT după ce a RUPT efectiv cu mașina un stâlp pe Moților. Avea 25 de ani și era absolvent de drept

25 Septembrie 2022
16322 Vizualizari | 0 Comentarii
Cine este tanarul care si a pierdut viata in cruntul accident din Cluj
  • Un grav accident de circulație a avut loc în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, pe Calea Moților din Cluj-Napoca.

  • În automobilul care a produs accidentul se afla un tânăr de 25 de ani, care a prezentat leziuni incompatibile cu viața, echipajele de descarcerare ajunse la fața locului putând dosar să constate decesul.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1.

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani.”, anunță ISU Cluj. 

Potrivit Știri de Cluj, tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul de pe Calea Moților, duminică dimineața, absolvise Facultatea de Drept.

Bogdan Lazăr este plâns de familie. Acum 11 ore, el a postat pe Facebook imagini de la un restaurant din Cluj-Napoca, dar destinul i s-a frânt brusc în urma accidentului care a șocat Clujul. BMW -ul tânărului a intrat într-un stâlp, autoturismul fiind despicat în două. 

”Sincere condoleante! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Inca nu-mi vine sa cred ca Bogdan nu mai este!”, ”Dumnezeu sa il aseze in Lumina Sa si pe voi sa va mangaie si sa va intareasca, sa gasiti putere sa treceti prin aceste momente…”, au transmis apropiații.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_09_25_at_11.26_.01_.png
accident motilor tanar
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1070 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035297 (s)