Gheorghe Hagi a făcut, cu câţiva ani în urmă, un gest foarte frumos. După ce părinţii i-au murit, a donat casa părintească unei familii sarmane. Locuinţa din chirpici se afla în localitatea constănţeana Săcele, la numai 37 km distanţă de Constanta.

Clădirea are două camere, unde, conform libertatea, locuieşte un tractorist, împreună cu soţia şi cei doi copii. Bărbatul este, de fapt, fiul femeii care a avut grijă de locuinţa familiei Hagi.

„Mama a îngrijit de casă, iar domnul Hagi a decis să i-o doneze. Acum, aparţine familiei noastre, noi îi plătim impozitul, cam 80 de lei pe an. În ea locuiesc eu, soţia şi cei doi copii ai noştri”, spunea, în urmă cu ceva timp, Florin Staicu.

O familie săracă

Familia nu are prea multe resurse financiare, astfel că nu-şi permite să renoveze locuinţa. Totuşi, lângă casa a fost ridicată o cameră, ce serveşte drept bucătărie de vară.

Cât despre marele fotbalist, acum multimilionar şi patron la FC Viitorul, acesta nu a mai venit de mult timp pe meleagurile natale.

„Hagi nu a mai trecut pe aici de mai bine de 15 ani. El ştie de ce, probabil şi pentru că nu mai are pe nimeni aici de aşa de mult timp. Cât despre pancarta de la intrare, unde se scria că în această localitate s-a născut Hagi, şi ea a căzut la un moment dat, nici nu mai ştiu de ce”, declara, în 2018, un angajat al Primăriei Săcele.

Casa părintească, vândută şi răscumpărata

Care e povestea casei părinteşti a fotbalistului? Ei bine, Hagi a vândut-o iniţial, iar cei care au cumpărat-o s-au hotărât să cedeze dreptul de proprietate fostei femei de serviciu de la Primăria Săcele. Fotbalistul a răscumpărat-o apoi de la aceasta. Răscumpărarea a constat, de fapt, în înlocuirea ei cu o casa aflată la 200 de metri distanţă de cea părintească. Cu alte cuvinte, fosta femeie de serviciu a primit o altă casă de la Gheorghe Hagi.

„Eram mama a cinci copii. Nu aveam unde să stau, aşa că domnul Hagi mi-a promis că îmi cumpără un apartament şi o garsonieră în Năvodari. Până la urmă, cu ajutorul Primăriei mi-a dat o altă casă, tot în Săcele. Înainte însă, i-am cerut 50.000 de lei, ca să îi eliberez casa părintească. Mi-a zis: «Vrei să-mi iei pielea?». Acum, mă căiesc. Puteam avea apartament în oraş. Dar îi mulţumesc că mi-a dat şi casa asta”, spune femeia.

Copilăria în Săcele

Gheorghe Hagi a vorbit, într-un interviu pentru Adevărul, despre copilăria lui în Săcele. „Am făcut toate lucrurile pe care le face un copil. Ce poţi să faci la sat? Alergam cu gaşca, mergeam la vânătoare (cu praştia, n.r.), jucam fotbal pe dealuri”, a povestit „Regele”.

„Cei mari jucau, de fapt, ca eu eram mic, dar stăteam cu ei. Eu întotdeauna am stat cu cei mai mari decât mine de vârstă. Stăteam după ei, eram copilul lor de mingi. Stadionul era pe deal. Iar eu, pentru că eram mai mic, trebuia să mă duc mereu de sus până jos să iau mingea, atunci când sarea şi se ducea la vale. Aşa am început. Copil de mingi. Apoi, când am primit mingea, mă jucam în curte”, a adăugat Gheorghe Hagi. coral