Doi manageri de spital din Cluj au fost reclamați la DNA de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Aceștia sunt acuzați că au cumpărat echipamente de protecție și măști de proastă calitate „la prețuri exorbitante”.

„Astăzi (miercuri – n.red), am depus la DNA o sesizare penală împotriva unor manageri de spitale din Cluj-Napoca care și-au bătut joc de banii publici și de banii proveniți din donațiile clujenilor, cumpărând, în plină panică de Covid 19, echipamente de protecție și măști de proastă calitate fără certificate de conformitate, la prețuri exorbitante. (…)”, a scris parlamentarul pe Facebook, potrivit Europa FM.

Potrivit lui, „politruci ca: Moisescu de la DSP, Constantea de la Clujana, Abrudean de la Prefectură și alți penelei sau pesedei, și-au arogat merite necuvenite pentru modul exemplar în care s-au comportat majoritatea clujenilor în intervalul 15 martie-15 mai”, susține deputatul USR.

„Fără nicio rușine, primăria Cluj și alte instituții ale statului român, au omis să vorbească despre ajutorul uriaș pe care l-au primit spitalele din Cluj de la grupul civic “Vă ajutăm din Cluj” sau alte organizații umanitare.

Fără acești oameni minunați și donațiile unor bănci sau firme din Cluj, personalul medico-sanitar din oraș sau județ ar fi fost infectate și Clujul ar fi ajuns în situația Sucevei.

Așa cum am promis, toți cei care au furat în timpul pandemiei, vor fi deferiți justiției”, a mai scris Emanuel Ungureanu.

În trecut, parlamentarul a dezvăluit mai multe nereguli din sistemul sanitar românesc.

coral