News Flash:

Cluj-Napoca a avut cea mai mare creștere economică din U.E. între 2000-2017 și și-a triplat PIB-ul

8 Noiembrie 2020
790 Vizualizari | 0 Comentarii
Cluj Napoca

Cluj-Napoca a avut cea mai mare creștere economică din U.E. între 2000-2017 și și-a triplat PIB-ul. Cluj-Napoca și-a triplat față de 2000 PIB-ul nominal ajustat la puterea de cumpărare.

Principalele orașe românești au performat foarte bine timp de 18 ani. Față de altele europene, creșterile sunt mai mari. Bineînțeles, au pornit și de la un nivel mult inferior și e cumva normal să aibă o creștere mare, transmit cei de la hotnews.ro.

Graficul de mai jos reprezintă creșterea PIB-ului nominal ajustat la putere de cumpărare în perioada 2000 – 2017.

Orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, București, Iași, Ploiești, Brașov, Constanța, Craiova au avut o creștere spectaculoasă comparativ cu alte orașe europene.

În cazul Cluj-Napoca, de exemplu, este vorba despre un avans de 333,5%, Timișoara de 302%, București de 293%, Iași de 257%, Ploiești de 233%, potrivit datelor Eurostat.

Altele europene, precum Sofia, Dublin, Riga au avut creșteri de 238%, 149% respectiv 145%.

Analizând datele Eurostat, Bogdan Dumitrescu, profesor ASE, spune că în perioada 1995-2018 exporturile au crescut în România de circa 11,7 ori, considerând valori nominale exprimate în euro, sau cu aproximativ 11% pe an.

“Ritmul de creștere a fost superior celui al PIB nominal, care s-a majorat de circa 7 ori, sau cu aproximativ 9% pe an. Acest lucru nu este surprinzător, România înscriindu-se în trendul global de majorare a comerțului internațional într-un ritm superior celui al PIB, pe fondul globalizării și eliminării barierelor comerciale. Astfel, România a devenit o economie din ce în ce mai deschisă”, afirmă profesorul ASE.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2020_11_08_at_09.23_.15_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1702 (s) | 33 queries | Mysql time :0.070920 (s)