După modelul din Timișoara, Clujul, Iașul și Tg. Mureș vor organiza câte un maraton de vaccinare.  Anunțul a fost făcut la conferința “Vaccinare și testare pentru învățare!” organizată la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Rectorul Viorel Scripcariu a anunțat că universitățile de medicină și farmacie din Iași, din Cluj și din Târgu Mureș vor organiza un maraton de vaccinare în perioada 14 – 16 mai, pe modelul de la Timișoara.

„După modelul de zilele trecute de la Timișoara, în care Universitatea de Medicină de acolo a organizat un maraton al vaccinării, și universitățile de medicină și farmacie din Iași, din Cluj și din Târgu Mureș vor face același tip de maraton de vaccinare în perioada 14 – 16 mai. Să sperăm că va fi un succes.

Va fi o vaccinare cu înregistrare la momentul vaccinării“, a afirmat rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași.

Maratonul vaccinării din Timișoara a luat sfârșit. 6.722 de persoane s-au vaccinat în cadrul acestei acțiuni în care medici, asistente și voluntari au muncit fără oprire trei zile.

Vaccinarea s-a făcut fără programare, iar vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer.

coral