Companiile din domeniul tehnologiei și municipalitatea clujeană se află pe ultimii metri cu strategia de transformare digitală a orașului. 

“La primărie avem un consiliu consultativ pentru antreprenoriat, inovare și IT, o premieră pentru România, format din reprezentanți ai administrației locale, ai clusterelor și ai universităților clujene. Stăm la aceași masă, iar acum definitivăm strategia de transformare digitală a Clujului, mai ales că pandemia a accelerat digitalizarea.

Facem acest lucru nu de ieri, de azi, ci de 10 ani, pentru a vedea cum să menținem Clujul atractiv în domeniul inovării, al păstrării forței de muncă după ce tinerii termină facultate. Iar atunci cei din consiliu ne spun că pentru asta avem nevoie de locuire, de calitatea vieții, de infrastructură, de evenimente, de facilități fiscale pentru clădirile “verzi” care are atrag inovarea, de un bun transport public pentru a evita congestionarea orașului”, a arătat primarul Emil Boc, la evenimentul Smart Cities of Romania. 

“Nu plecați în străinătate, încercați la Cluj”

“Sunt clase care deja din timpul liceului vin la firme, studenții au contracte din anii II-III cu firme din domeniile inovării, IT. Ne uităm la resursa de muncă din timp, de la intrarea în liceu până la ieșirea din universitate. Apoi le mai spunem tinerilor ceva, înainte de a pleca în străinătate: încercați și la Cluj, pentru că avem locuri de muncă bine plătite și calitate a vieții.

Eu nu sunt în oraș decât unul dintre actorii importanți care încearcă să coaguleze și împreună să concretizăm această strategie. Avem avantajul universităților, unul mare pentru Cluj – o expertiză la ușă în fiecare zi, doar să o implicăm. Primarii Clujului de dinaintea mea nu s-au întâlnit cu rectorii niciodată; la mine este o regulă. Ca și de a sta împreună cu mediul de afaceri”.

Instituțiile se blochează una pe cealaltă

Primarul a vorbit despre digitalizarea instituțiilor. “Noi ne-am chinuit timp de doi ani, la Cluj, să impunem semnătura electronică la alte entități care nu sunt subordonate administrației locale. Unii ne-au acceptat, alții ne-au amânat, până nu a venit dispoziția de sus. Degeaba emiteam eu informații pe semnătură electronică a documentelor, că nu mi le recunoștea celalaltă instituție, aici s-a făcut un pas important în acest an pe partea de digitalizare.

Direcția în primărie e clară: toate taxele să fie plătite online – cam două treimi sunt, anul viitor vor fi integral. Apoi, toate avizele și autorizațiile emise de noi să poată fi trimise online. Acum sunt 60%, cea mai problematică fiind autorizația de construire, fiind un volum mare de documente, dar se poate rezolva. Nu în ultimul rând, diminuarea consumului de hârtie din primărie”.

Programări la autorizări, ca la căsătorii

“De la 1 noiembrie, 524 de funcționari ai primăriei care au atribuții de relații cu publicul pot susține audiențe video cu cetățeanul interesat, în care îi spun: nu îți înapoiez dosarul pentru că ai nevoie de asta, de asta. Așa eliminăm și posibilitatea de contact direct, mai ales în pandemie, avem 75 de astfel de proceduri digitale în primărie. Te programezi ca la căsătorii, prin tichetul albastru, și ai audiență online.

Orice primar este obligat să gândească acum în termeni de verde și digital: acesta este viitorul, al Europei și al României. Țară neutră climatic nu vei ajunge fără să ai regiuni nepoluate, iar aceasta înseamnă inovare, digitalizare, dar și resurse europene consistente în perioada 2021-2027. Slujbele viitorului vor veni din acest domeniu al inovării, banii vor veni de aici”, afirmă Boc.   

Conferința “Smart Cities of Romania – Dezvoltarea sustenabilă a comunităților viitorului” a fost organizată de Smart Cities of Romania Cluster. Dezbaterile au abordat subiecte ca digitalizarea accelerată a sistemului public, reziliența orașelor în contextul pandemiei, provocări pentru serviciile de mobilitate, subiecte actuale din domeniul administrativ și din sfera Smart City. coral