News Flash:

Cluj - Oradea, 2 ore cu trenul! S-a lansat licitația pentru primele două loturi pentru electrificarea liniei ferate

14 Decembrie 2021
392 Vizualizari | 0 Comentarii
Cluj Napoca Oradea in 2 ore in curand o realitate

CFR SA a lansat licitația publică de modernizare a primelor două loturi din traseul Cluj-Napoca și Episcopia Bihor, anume Cluj-Napoca - Aghireș și Aghireș - Poieni, a anunțat directorul general al CFR SA, Ioan Pintea.

Abonează-te pe   

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Potrivit proiectului de act normativ, valoarea propusă de Ministerul Transporturilor pentru această investiție este de 9,49 de miliarde de lei, banii urmând să provină din fonduri europene și de la bugetul de stat. Durata realizării investiției este de patru ani. Tronsonul de cale ferată propus a se moderniza are lungimea totală de 166,216 km. Celelalte două tronsoane, Poieni - Aleșd și Aleșd - Frontieră Ungaria, ar urma să fie scoase la licitație în prima parte a anului viitor.

Linia de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră Ungaria are o lungime totală de 166,216 km, fiind cuprinsă între km 500 + 608 (semnal Cap X, Stația CF Cluj-Napoca) şi km 660 + 852 (semnal Cap Y, Stația CF Episcopia Bihor), la care se mai adaugă intervalul Episcopia Bihor – Frontieră Ungaria, cu lungimea de 5,983 km (între km 1+117 = Cap Y Stația Episcopia Bihor şi km 7+100 = Frontiera Ungară).

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9,49 miliarde lei (aproximativ 1,98 miliarde euro), investiția urmând să se deruleze pe parcursul a patru ani din fonduri nerambursabile (fiind prevăzută inclusiv în PNRR) și de la bugetul de stat. Proiectul de electrificare a magistralei prevede modernizarea liniilor, electrificarea traseului și reabilitarea mai multor stații. Obiectivul, despre care politicienii au vorbit adesea în ultimele două decenii, motiv pentru care a și fost privit cu scepticism de-a lungul timpului, a fost inclus în Master Planul General de Transporturi al României în 2016. Noua innfrastructura va permite viteze maxime cuprinse între 100 km/h şi 160 km/h.

Pasajul de la Tăietura Turcului, parte a acestui proiect

Pasajul de la Tăietura Turcului este parte a acestui proiect de modernizare a căii ferate de la Cluj-Napoca la Episcopia Bihor. ''Avem pasajul de la Taietura Turcului, este prins in finantarea proiectului de electrificare a caii ferate Cluj-Oradea. 25-35 milioane de euro'', a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local.

Scopul este descongestionarea şi fluidizarea traficului rutier prin eliminarea blocajelor de circulaţie şi sporirea siguranţei circulaţiei pe traseul străzilor Tăietura Turcului şi Corneliu Coposu, ieşirea spre Zalău, împreună bretelele de racordare necesare. Obiectivul investiţiei prevede o durată normată de funcţionare de minim 100 de ani, de aceea se vor utiliza tehnologii şi soluţii tehnice prin care să se asigure minim această durată de funcţionare.

Acesta vizează sporirea capacităţii de circulaţie prin mărirea fluenţei traficului; eliminarea strangulărilor din fluxul de circulaţie; scurtarea duratei medii de deplasare şi reducerea costurilor unei călătorii; realizarea confortului de circulaţie pentru participanţii la trafic; reducerea numărului de accidente, a noxelor şi protecţia mediului; creşterea confortului riveranilor.

Se lucrează și pe partea maghiară

Pentru proiectul Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, căile ferate maghiare (MAV) au început implementarea proiectului de modernizare și electrificare a liniei care continuă proiectul românesc, în parametri similari cu standardul european (25 kV, 50Hz, 100km/h min viteză, sarcină pe osie 22.5t).

Astfel, linia Püspökladány – Biharkeresztes, împreună cu Cluj-Napoca – Episcopia Bihor vor face parte atât dintr-o legătură feroviară între Budapesta, Cluj-Napoca și București, cât și dintr-un coridor feroviar de marfă propus de CE pe harta TEN-T și agreat de România. Ambele secțiuni vor fi prevăzute cu ERTMS nivel 2. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1543 (s) | 33 queries | Mysql time :0.051044 (s)