Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, 16 ianuarie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.

De asemenea, din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de căderile de zăpadă și de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de marți, 15 ianuarie 2019, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 62 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 25 de utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi se acţiona pe 45 de drumuri judeţene, cu 25 de utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 287 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi zona de munte, în cursul zilei de marți, 15 ianuarie a.c., s-a intervenit pe 11 drumuri judeţene, cu 5 utilaje. La această oră se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 13 drumuri judeţene, cu 5 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 170 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de marți, 15 ianuarie 2019, s-a intervenit pe 8 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 7 utilaje. La această oră se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 10 drumuri judeţene, cu 7 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate totală de 130 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

În continuare, se acţionează permanent cu autospeciale cu lamă pentru îndepărtarea stratului de zăpadă de pe carosabil şi lărgirea căii de rulare şi cu utilaje de împrăştiere a materialului antiderapant pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Intervenţiile pe drumurile judeţene sunt prioritizate de nivelurile de viabilitate, respectiv I, II, III şi IV în care se încadrează fiecare dintre acestea.

coral