News Flash:

Clujeancă cercetată penal după ce a prezentat un certificat de vaccinare fals pe numele copilului

25 Octombrie 2021
699 Vizualizari | 0 Comentarii
Clujeanca cercetata penal

O clujeancă a ajuns cercetată penal pentru fals şi uz de fals, după ce ea a susţinut că şi-a vaccinat copilul şi a prezentat un certificat fals. Femeia a prezentat cerificatul fals pentru fiul ei, elev de 13 ani la Liceul „Tiberiu Popoviciu” din Cluj. Poliţia Cluj a fost anunţată de reprezentanţii DSP că există suspiciuni în privinţa actului prezentat de aceasta, informează adevarul.ro.

„În cursul zilei de 21 octombrie, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost informată de reprezentanţi ai DSP Cluj cu privire la o posibilă situaţie de prezentare a unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 fals.

Documentul respectiv ar fi fost prezentat în cadrul unei unităţi de învăţământ din municipiul Cluj-Napoca, de către un minor care frecventa cursuri la acea instituţie. Au fost demarate verificări pentru stabilirea autenticităţii documentului, în funcţie de rezultat urmând a fi dispuse măsurile legale”, informează reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Conform unor surse judiciare, femeia ar fi susţinut că şi-a vaccinat copilul cu serul produs de Johnson & Johnson la Timiş, dar ulterior şi-a schimbat declaraţia şi a spus că l-ar fi imunizat la Bucureşti. Acum, pe numele ei a fost deschis un dosar penal pentru fals şi uz de fals.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0945 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030281 (s)