O clujeancă a fost furată în plină stradă, la Cluj-Napoca, de către două femei de etnie rromă, care au urmărit-o după ce a primit o sumă de bani. Ce este și mai trist este faptul că femeia a conștientizat furtul și strigat după hoațe dar nimeni nu a intervenit.

Dana M. a fugit după ele și a strigat către alți trecători să le oprească, dar nimeni nu a făcut nimic. 

”ATENȚIE atunci când vă întâlniți în "aer liber" cu persoane de la care trebuie să primiți bani.

E indicat să vă uitați cine e "întâmplător" în acea zonă. Iar atunci când vă despărțiți de aceea persoană, verificați dacă din persoanele aflate în zonă, au "din nou întâmplător" același drum cu voi.

Poate vă ajută aceste sugestii, pe care vi le spun din experiența proprie. 

Azi am fost eu, într-o astfel de situație.

M-am întâlnit cu cineva în Piața Mihai Viteazu, lângă standul de taxi (persoana respectivă a venit cu taxi). Am povestit puțin, mi-a dat banii, ne-am despărțit.

Furt la Cluj prin metoda rucsacul – Hoții i-au deschis geanta din mers

Eu am mers spre strada Barițiu. Aproape de intersecția cu Regele Ferdinand, cineva care venea din spate, se "împiedică" de piciorul meu. Mă uit cine și de ce… loc era suficient să mă ocolească.

Văd două tinere de etnie romă, mă uit rapid la rucsac, îl văd deschis, portmoneul… lipsă… Mă uit după fete…s-au "evaporat" rapid.

Primul gând a fost tranversez și să fug rapid spre statuia lui Mihai Viteazul… Într-adevăr le văd, fug (cât pot de rapid după ele)… Cei din Cluj-Napoca, stiți că în acea zonă e și stație pentru mai multe autobuze. Erau și câțiva tineri în drumul fetelor. Strig (urlu chiar): "Oprițile, mi-au furat banii"… NICI MĂCAR UNUL NU A FĂCUT UN PAS, nu a schițat un gest.

Furt la Cluj prin metoda rucsacul – Nimeni nu s-a băgat

Atunci, una dintre fete, a aruncat portmoneul… Bineînțeles deja era golit… Până am ridicat de jos portmoneul și m-am uitat în el, fetele au disparut, nimeni din cei aflați în stație și AU VĂZUT scena, nu mi-au dat informații încotro au fugit fetele. Din cât le-am observat, aveau sub 20 de ani, slăbuțe, statură medie și ambele erau cu haine negre (erau îmbrăcate destul de modern).

Bineînțeles că m-am uitat dacă au urcat în autobuzele afate în stație, am mers din nou spre Hala din Mihai  Viteazul… Nici urmă de ele.

Norocul meu a fost că NU îmi țin actele și cardul în același portmoneu cu banii”, a relatat clujeanca, conform Stiri de Cluj. coral