In cursul zilei de ieri, 3 aprilie, in prima zi a programului Saptamana prevenirii criminalitatii, politistii clujeni anunta ca au actionat pentru prevenirea infractiunilor contra patrimoniului.
Politistii de prevenire si cei de la transporturi au actionat, cu precadere, in zona garii din Cluj-Napoca. Acestia au transmis calatorilor recomandarile de care trebuie sa tina cont pentru a nu deveni victime ale infractiunilor de furt.
Au fost distribuite pliante si au fost aplicate autocolante cu recomandari si mesaje preventive in trenuri.
IPJ Cluj anunta ca actiunile preventive ale politistilor continua.
RECOMANDARI pentru prevenirea furturilor din buzunare, genti, posete:
cand asteptati autobuzul, trenul sau alt mijloc de transport in comun in statii aglomerate, dati dovada de vigilenta si atentie fata de conduita persoanelor de langa dumneavoastra;
daca in aglomeratie va simtiti inconjurati de persoane care nu va inspira incredere, cautati sa va schimbati locul;
geanta atarnata neglijent pe umar, este o „invitatie" pentru hoti;
tineti pe cat posibil bagajul asezat in fata dumneavoastra;
buzunarul de la spatele pantalonilor este extrem de vulnerabil la urcarea si coborarea din mijloacele de transport in comun;
daca circulati la ore tarzii, cand sunt putini calatori, asezati-va cat mai aproape de conducatorul auto sau langa alti pasageri care va inspira incredere.
© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1591 (s) | 33 queries | Mysql time :0.046496 (s)
Comentarii (0)